Societatea civilă din Petroșani, partener în derularea unui proiect european de mediu, la Varpalota
Municipiul Petroșani este partener la un proiect finanțat de Uniunea Europeană, proiect al cărui aplicant este orașul înfrățit Várpalota din Ungaria. Proiectul vizează derularea unor eforturi locale privind protecția mediului în contextul politicii de mediu a Uniunii Europene.
Activitățile acestui proiect se vor desfășura la Várpalota, precum și în două rezervații naturale din zona lacului Balaton din Ungaria, în perioada 11-16. august a.c. Potrivit informațiilor transmise de Eduard Wersanski, consilier al primarului Tiberiu Iacob Ridzi pe probleme de relații externe și societate civilă, în cadrul acestui proiect vor participa mai mai multe ONG-uri din municipiul Petroșani, precum Asociația Casa Pro Urbis, Crucea Roșie, Asociația Pro Parâng, Asociația Ansamblul Parângul, Asociația Umanitară Carbo Gremium, Asociația Kandila dau și sportivi de la Școala Sportivă din Petroșani. ”În total, peste 30 de persoane se vor afla în aceste zile la Varpalota, pentru a participa la acest proiect, finanțat în totalitate de municipalitatea din Varpalota”, spune Eduard Wersanski.
Parteneri în derularea acestui proiect sunt, pe lângă orașul Varpalota (Ungaria), reprezentanți ai comunităților locale din orașul Ilok (Croația), orașul Psary (Polonia), orașul Grottazzolina (Italia) și, desigur, municipiyul Petroani (România).
”Obiective pe care le are în vedere acest proiect, constau în: prezentarea politicilor de mediu al U.E., cunoașterea și înțelegerea sistemului politic al Uniunii, a istoriei și valorilor europene; cunoașterea multiculturalismului, a gastronomiei țărilor participante; schimbul de opinii privind viitorul U.E. în lumina provocărilor cu care se confruntă; cunoașterea și înțelegerea funcționării celor 3 instituții ale U.E. (Consiliul Europei, Comisia Europei și Parlamentul Europei); combaterea stigmatizării migranților, prezentarea Consiliului European al Solidarității și munca de voluntariat; oportunitatea parteneriatelor între ONG-le participante”, mai spune Wersanski.
Acesta a mai arătat că, în această săptămână, participanții în proiectul de la Varpalota vor susține o serie de activități comune, respectiv seminare, workshop-uri, jocuri interactive, vizite ONG-uri, excursii , activități sportive, seri gastronomice și culturale. În plus, pe perioada proiectului, fiecare delegație va realiza un film având drept tematică mediul înconjurător și păstrarea acestuia. De asemenea, în cadrul serilor gastronomice, fiecare delegație va pregăti o masă tradițională specifică și va prezenta un scurt program artistic.
[slideshow_deploy id=’20328′]