Cetățenii Petroșaniului invitați în Parâng, la Nedeia Troiței
O nouă ediție a tradiționalului eveniment intitulat ”Nedeia Troiței” va avea loc, miercuri 15 august, în satul de vacanță din stațiunea turistică Parâng. Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi invită cetățenii din Petroșani și din întreaga Vale a Jiului să urce cu acest prilej în Parâng, pentru a participa la activitățile care vor fi organizate aici.
Pentru facilita accesul în număr cât mai mare al oamenilor la troița din Parâng, miercuri 15 august 2018 telescaunul din Parâng va funcționa gratuit, dus-întors pentru toată lumea, de la primele ore ale dimineții, pe parcursul întregii zile.
„Tradițiile ne definesc ca oameni, ca societatea, iar păstrarea și respectarea acestora reprezintă un omagiu adus părinților noștri și trecutului comunității în care trăim. Din străbuni, sfintele sărbători sunt celebrate prin nedei, sărbători ale poporului, pline de bucurie și pioșenie, sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului fiind una dintre cele mai sfinte sărbători ale românilor. Nedeia Troitei este organizată, în fiecare an, la Troița ridicată la cota 1500 de metri din masivul Parâng. Ea are drept scop promovarea tradițiilor localnicilor din zonă și constă în prepararea bucatelor tradiționale care vor fi oferite gratuit tuturor participantilor, o slujbă de pomenire, un spectacol de muzică și dansuri populare specifice zonei noastre, precum și o prezentare de costume populare. Invit cetăenii municipiului Petroșani și pe toți cei care apreciază tradițiile noastre sau care prețuiesc muntele, să ne fie alături la acest eveniment”, spune primarul Tiberiu Iacob Ridzi.
[slideshow_deploy id=’27126′]