Municipiul Vulcan va avea un bazin didactic de înot
Municipiul Vulcan este cea de-a treia localitate din Valea Jiului care va avea un bazin didactic pentru înot, după Petroșani (unde un astfel de bazin este deja funcțional) și Petrila (unde a fost aprobat un proiect similar). În acest sens, odată cu aprobarea primită de la Compania Națională pentru Investiții (CNI) prin intermediul căreia sunt finanțate construcțiile de bazine didactice pentru înot din România, Consiliul local Vulcan a aprobat astăzi și Nota Conceptuală aferentă acestei noi investiții publice de pe agenda administrației locale din municipiul Vulcan.
Primarul municipiului Vulcan, Gheorghe Ile informează că viitorul bazin didactic pentru înot de la Vulcan, va fi construit pe amplasamentul situat în zona centrală a Vulcanului, pe strada Dorobanți, pe terenul cuprins între fostul magazin Minimax și Biserica Ortodoxă. Potrivit proiectului aprobat de Consiliul local, noul bazin va fi construit pe o suprafață de 2954 metri pătrați. Dimensiunea efectivă a bazinului de înot va fi de 25 x 12,5 metri, cu o adâncime variabilă situată între 1,20 și 1,80 metri și va avea o capacitate de utilizare simultană de către un număr de 65 de persoane.
”Vorbim despre o nouă investiție estimată la circa 6 milioane de lei noi, bani care vor veni de la Compania Națională de Investiții, iar aportul Primăriei Vulcan va consta doar în asigurarea utilităților, adică banșamentul la apă, canalizare, gaz, energie electrică și, desigur, asigurarea costurilor ulterioare de întreținere și administrare. Deja, CNI a introdus această investiție pe Lista sinteză a obiectivelor care urmează a fi implementate la nivel național, astfel încât ne aflăm practic în etapa premergătoare încheierii contractului, lucru pe care sperăm să-l facem cât mai curând posibil, după care se va trece efectiv la realizarea acestuia”, a declarat Gheorghe Ile, primarul municipiului Vulcan.
[slideshow_deploy id=’57197′]