BACALAUREAT 2018: Sesiunea de toamnă începe luni. CALENDARUL examenului
Pe 20 august începe sesiunea de toamnă a bacalaureatului 2018, cu proba scrisă la Limba și literatura română, pe 21 august este programată proba scrisă la Limba și literatura maternă, pe 22 august, proba obligatorie a profilului, tot scrisă, iar pe 23 august, se va desfășura proba la alegere a profilului și specializării.
Numărul absolvenților înscriși la a doua sesiune a bacalaureatului în județul Timiș este mai mare decât la examinarea de toamnă de anul trecut. Peste jumătate dintre ei sunt cei care au picat bac-ul în vara și își mai încearcă o dată norocul.
Probele orale vor începe cu evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, pe 24 și 27 august, pe 28 august va avea loc evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, iar pe 29-30 august, evaluarea competențelor digitale.
Examenul se încheie pe 30-31 august, cu evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională.
Primele rezultate vor fi afișate pe 1 septembrie, până la ora 16. În aceeași zi, vor putea fi depuse contestațiile, între orele 16 – 20.
În perioada 2-5 septembrie, contestațiile vor fi soluționate, iar pe 6 septembrie vor fi afișate rezultatele finale.
[slideshow_deploy id=’17636′]