Reprezentanți ai societății civile din Petroșani, uniți pentru mediu cu parteneri din Europa, la Varpalota
O delegație formată din 21 de persoane reprezentând societatea civilă din municipiul Petroșani a participat, în perioada 11-16 august2018, la Várpalota-Ungaria la activitățile derulate în cadrul proiectului european EACEA cu titlul ”Eforturi locale privind protecția mediului în contextul politicii de mediu a Uniunii Europene”, un proiect adjudecat și implementat de Primăria orașului înfrățit Várpalota. În cadrul acestui proiect, alături de societatea civilă din Várpalota și Petroșani, au mai fost invitați să participe membri ai societății civile din Grottazzolina-Italia, Ilok-Croația și Psary-Polonia.
Potrivit informațiilor primite de la Eduard Wersanski, consilier al primarului Tiberiu Iacob Ridzi pe probleme de Relații Externe și societate civilă, delegația din Petroșani a avut în componență voluntari din cadrul Asociației ”Casa ProUrbis”, Asociația ”Pro Parâng”, de la Crucea Roșie -Subfiliala Petroșani, ai Asociației Umanitară Carbo Gremium, Asociației Kandila și Asociației Ansamblul Parângul. În plus, în perioada desfășurării proiectului, la Várpalota a fost prezentă și o grupă de handbal fete de la Școala Sportivă din Petroșani care a participat la un turneu de handbal internațional.
”Și acest proiect european, ca mai toate proiectele comunitare, este un exemplu de bună practici în ceea ce privelte derularea relațiilor transeuropene, care contribuie și la dezvoltarea personală a tinerilor și adulților, prin dobândirea unor competențe utile și necesare societății. În cadrul acestui proiect s-a dezvoltat o rețea de cooperare durabilă între mai mulți parteneri, ce a avut ca scop protejarea mediului înconjurător, cunoașterea și înțelegerea funcționării instituțiilor U.E. și cunoașterea multiculturalismului și a gastronomiei specifice țărilor participante”, a declarat Eduard Wersanski.
Ceremonia de deschidere a proiectului s-a desfășurat în Cetatea Thury, iar deschiderea oficială a fost făcută de către primarul orașului Várpalota. În cadrul workshopurilor care au fost organizate în mijlocul naturii, au fost abordate teme precum: reciclarea materialelor, selectarea gunoiului menajer, cumpărarea produselor ambalate cu reciclare integrală etc. La toate aceste reuniuni de lucru, grupul petroșenean a conlucrat eficient pentru a rezolva sarcinile prevăzute de tematica în dezbatere. ”Fiecare grup și-a prezentat problemele locale privind protecția mediului, a încercat să găsească soluții de mediu viabile într-o societate mereu schimbătoare. Au fost dezvoltate și teme despre Parlamentul European, Consiliul Europei și probleme legate de migrația populației în țările europene. De asemenea, reprezentanții României în acest proiect, au prezentat partenerilor noștri un film despre Municipiul Petroșani, despre posibilitățile turistice ale acestuia, au contribuit la programul proiectului cu un film privind efectele asupra mediului înconjurător, în urma exploatării cărbunelui în zona Văii Jiului, reabilitarea și redarea clădirilor pentru activități culturale și recreative, clădiri rămase în urma închiderii minelor; Asociația ”Pro Parâng” și Crucea Roșie – Subfiliala Petroșani și-au prezentat activitățile lor specifice, activități de protejare a mediului înconjurător respectiv activitatea de voluntariat, iar Asociația Casa Pro Urbis a prezentat funcționarea și activitatea Consiliului Europei”, spune Eduard Wersanski.
Dincolo de partea teoretică din programul acestui proiect european, participanții s-au bucurat și de clipele minunate petrecute împreună, cu ocazia vizitelor la Casa de Vânătoare și Arboretumul din Rezervația Naturală Alsópere, la cetățile din Budapesta, Várpalota sau Veszprém, în plimbările cu vaporașul pe Dunăre sau pe lacul Balaton, la vizitarea Casei Lavandei din Parcul Național Balatonfelvidék și la Abația din Tihany. De asemenea, serile gastronomice specifice fiecărei țări, urmate de momente de animație pozitivă și dans, au consolidat grupurile participante, au creat o simbioză între generația tânără și cea de seniori, a legat multe prietenii și au creat o mișcare cetățenească activă europeană, iar competițiile sportive organizate au încurajat grupurile la mișcare și voie bună.
”În cadrul Serii Românești, membri Asociațiilor Carbo Gremium, Kandila și Crucea Roșie din Petroșani au preparat o ciorbă țărănească din carne de mistreț la ceaun. În plus, participanții la proiect au putut gusta din telemeaua de capră, din cotletul de porc afumat și din rulada de mere pregătite de echipa noastră, iar aprecierile pe care le-am primit ne-au bucurat. De o atenție aparte s-a bucurat și reprezentația oferită de Ansamblul Parângul, care a prezentat o suită de dansuri populare românești care au culminat cu popularul dans ”Perinița”. În ansamblu, toți cei prezenți la acest proiect au apreciat că relațiile de colaborare dintre comunitățile Uniunii Europene sunt esențiale în buna funcțiunare a UE ajută la creșterea gradului de vizibilitate a muncii lor de voluntariat în cadrul asociațiilor pe care le reprezintă, fiecare în comunitatea sa”, a mai spus Eduard Wersanski.
[slideshow_deploy id=’17636′]