Un nou proiect european aduce Uricaniului investiții de 4,6 milioane de lei
Primarul orașului Uricani, Dănuț Buhăescu a semnat astăzi, la sediul ADR Vest din Timișoara, un nou contract de finanțare pentru un proiect european de investiții. ”Este vorba despre un proiect care vizează realizarea de lucrări pentru creșterea eficienței energetice a clădirii Primăriei orașului Uricani, proiect pentru care am aplicat și noi, alături de alte administrații locale și, după cum putem constata astăzi cu bucurie, am fost declarați câștigători și am semnat contractul de finanțare”, a declarat Dănuț Buhăescu, primarul orașului Uricani.
Proiectul câștogat de municipalitatea din Uricani, intitulat „Eficiență energetică clădiri publice, orașul Uricani, județ Hunedoara” vizează reabilitarea termică a două corpuri A și B aferente Primăriei Orașului Uricani, montarea de panouri solare pentru alimentare cu energie, refacerea rețelei de distribuție a apei și amenajarea accesului pentru persoanele cu dizabilități.
Implementarea proiectului se va desfășura pe parcursul a 24 de luni. Valoarea totalăa proiectului este de 4.623.062,96 lei (respectiv 992.414,34 euro) iar valoarea finanțării nerambursabile este de 3.985.705,50 lei (respectiv 855.595,38 euro).
Primarul orașului Uricani, Dănuț Buhăescu precizează că, prin realizarea acstor investiții se urmărește îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor publice, în scopul reducerii pierderilor energetice și implicit scăderea costurilor cu energia termică prin reducerea pierderilor de căldură.
Pentru corpul A (sediu Primăria Orașului Uricani și Inspectoratul Județean de Poliție Hunedoara) proiectul va aduce scăderea anuală estimată a gazelor cu efect de seră (echivalent tone de CO2) – de la 74,28 la 15,68; scăderea consumului anual specific de energie primară (din surse neregenerabile) (kWh/m2/an) total – de la 456,44 la 109,59 și scăderea consumului anual specific de energie primară (din surse neregenerabile) (kWh/m2/an) pentru încălzire/răcire – de la 356.77 la62,90. Similar, pentru corpul B (sediul Primăriei orașului Uricani), proiectul va aduce scăderea anuală estimată a gazelor cu efect de seră (echivalent tone de CO2) –de la 43,64 la 8,76; scăderea consumului anual specific de energie primară (din surse neregenerabile) (kWh/m2/an) total – de la 463,20la 103,08; scăderea consumului anual specific de energie primară (din surse neregenerabile) (kWh/m2/an) pentru încălzire/răcire – de la330,44 la 67,93 respectiv scăderea cu 30,42% din consumul de energie primară realizat prin utilizarea surselor regenerabile de energie.
Durata de implementare a proiectului este de 24 de luni de la data începerii lucrărilor.
Tot astăzi, la sediul ADR vest Timișoara au fost semnate și alte proiecte c finanțare europeană, al căror beneficiari sunt autorități publice locale din Deva, Buziaș și Moldova Nouă.
[slideshow_deploy id=’19661′]