Apă pentru alți 50 de locuitori din strada Coasta de la Petroșani
Mai multe gosdpodării ale localnicilor de pe o altă ramificație a străzii Coasta din municipiul Petroșani vor avea, peste scurt timp, apă la robinet, după ce Apa Serv Valea Jiului a demarat în acest scop, execuția unor lucrări de extindere a rețelei de alimentare cu apă potabilă în această zonă de la marginea Petroșaniului.
Startul oficial al lucrărilor a fost dat astăzi, în prezența localnicilor, dar și a conducerii Apa Serv Valea Jiului. “Revenim practic cu o nouă investiție pe această stradă, după ce acum un an și jumătate, am început lucrările de extindere a rețelei publice de alimentare cu apă potabilă din municipiul Petroșani, pe această stradă. La vremea respectivă, lucrările pe care le-am realizat au vizat alimentarea gopodăriilor situate pe partea de deasupra spitalului. Au rămas însă neracordate aproximativ 15 de case, situate pe celelalte două ramificații ale străzii Coasta. Am considerat că este obligatoriu din partea operatorului de apă potabilă ca şi aceste case să fie alimentate cu apă și ne bucurăm că reuşim în momentul de faţă să începem lucrările”, a declarat Cristian Ionică, directorul Apa Serv Valea Jiului SA.
Potrivit noului director general al Apa Serv, branșamentele care urmează să fie realizate în urma acestor noi lucrări de extindere a rețelei de apă potabilă din Petroșani vor asigura alimentarea cu apă potabilă a unui număr de circa 50 de locuitori din această zonă rurală a Petroșaniului, fapt cu atât mai important cu cât, în perioadele de secetă, aceștia se confruntau deja și cu serioase probleme în asigurarea necesarului de apă prin puțurile săpate de aceștia, motiv pentru care oamenii au solicitat celor de Apa Serv să ia în calcul efectuarea acestei investiții.
Potrivit celor de la Apa Serv, aducțiunea de apă pentru gospodăriile din strada Coasta va fi efectuată din rezervoarele de la Universitatea din Petroșani. ”Aducem apa peste deal, de la rezevoarele de la Institut, pentru a putea alimenta această zonă. Va fi și un inel de presiune aici, ca să nu avem probleme cu calitatea apei și cu îngheţul pe timp de iarnă”, a mai precizat Cristian Ionică.
Șeful Departamentului Exploatare al Apa Serv Valea Jiului, Florin Donisă apreciază că lucrările de racordare a străzii Coasta la rețeaua publică de alimentare cu apă potabilă vor fi realizate în termen de aproximativ o lună de zile. Din punct de vedere tehnic, pe lângă săpăturile necesare, acestea vor necesita introducerea unei conducte de 500 de metri liniari. Costurile lucrării, realizată din fondurile proprii ale Apa Serv Valea Jiului, se cifrează la circa 20.000 de lei.
[slideshow_deploy id=’13837′]