Tinerii dezavantajați se vor putea angaja temporar în instituțiile locale ca să câștige competențe
Tinerii cu vârsta între 16 și 26 de ani, care nu au experiență în muncă ori au mai puțin de un an și care provin din sistemul de protecție a copilului, au un copil în întreținere sau execută o măsură neprivativă de libertate vor putea da concurs pentru ocupa un post temporar în instituțiile publice locale. Actul normativ care a a apărut în iulie în Monitorul Oficial va oferi o șansă tinerilor dezavantajați pentru a câștiga experiență în câmpul muncii și pentru a se putea angaja mai ușor apoi.
Sunt vizaţi tinerii cu vârsta între 16 şi 26 ani care nu au o vechime în muncă mai mare de 12 luni, care fie se află în sistemul de protecţie a copilului sau provin din acesta, fie au cel puţin un copil în întreţinere.
Astfel, un procent de 5% din totalul posturilor specifice personalului contractual din instituţiile publice va fi atribuit, în mod exclusiv, tinerilor dezavantajaţi, pentru o perioadă de 24 de luni, cu condiţia ca acestea să fie vacante. La finalul celor 24 de luni, contractul individual de muncă încetează de drept, iar postul va putea fi ocupat de o altă persoană aflată într-o situaţie similară.
Măsura, iniţiată de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, este prevăzută într-un proiect de lege aprobat de Guvern, în contextul în care integrarea tinerilor dezvantajaţi pe piaţa muncii depinde în mod fundamental de existenţa unor locuri de muncă adecvate necesităţilor lor.
Este vorba despre un program de tip „Pasarela”, prin care locurile de muncă din sectorul public pot fi oferite temporar tinerilor dezavantajaţi, pentru a dobândi „abilităţi transferabile” în joburile din sectorul privat, o măsură prevăzută în Programul de Guvernare, la secţiunea „Şanse reale pentru tineri”, se mai arată în comunicat.
avocat.net, economica.net
[slideshow_deploy id=’13835′]