Duminică, 26 august 2018, în jurul orei 16:00, Telecabina care facilitează accesul turiștilor în Cetatea Devei s-a blocat la urcare din cauza unei erori de comunicație radio între punctul de comandă și cabină.
Monolinerul s-a oprit la aproximativ 2,5-3 metri de sol, pe la mijlocul traseului între stația de plecare și cea de sosire.
În telecabină se aflau 11 adulți și 2 copii. Ei au fost coborâți în siguranță la sol cu ajutorul unei scări culisabile, după ce au fost în prealabil asigurați cu echipament specific de salvare pentru prevenirea unei accidentări, de către pompierii alpiniști de intervenție din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Hunedoara.
Turiștii au primit apă din partea reprezentanților Serviciului Public Administrare Cetate Deva, iar copiii, ciocolată. Niciunul dintre turiștii blocați în telecabină nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
,,În primul rând ne cerem scuze pentru disconfortul creat turiștilor. Le-am restituit acestora contravaloarea biletelor și le-am spus că îi așteptăm să ne viziteze din nou. În ceea ce privește telecabina, o echipă tehnică de specialitate lucrează acum la remedierea avariei. Nu vom mai reporni telecabina decât atunci când vom avea garanția siguranței turiștilor care ne vizitează monumentul istoric”, a declarat Alin Suciu, șeful Serviciului Administrativ-Telecabină din cadrul Serviciului Public Administrare Cetate Deva.
Până la repornirea telecabinei, fortăreața medievală poate fi vizitată la pas de către turiști. Cele trei trasee turistice din Cetatea Deva sunt:
Traseul nr.1 – din spatele restaurantului de la Poalele Cetății până la Poarta I, timp de mers: aproximativ 45 de minute;
Traseul nr. 2 – de la intrarea în tunel (partea dreaptă) până la Poarta I, timp de mers: aproximativ 40 de minute;
Traseul nr. 3 – din fața tunelului (partea stângă) până la Poarta I, timp de mers: aproximativ 30 de minute.
Cele trei trasee turistice sunt semnalizate cu panouri ce conțin informații despre Cetatea Deva.