Noua lege a pensiilor: Care sunt actele și veniturile care se iau în calcul la stabilirea pensiei
Ministerul Muncii a pus recent în dezbatere publică proiectul noii legi a pensiilor publice. Ulterior perioadei de dezbatere publică, proiectul de lege va fi transmis Parlamentului României, spre dezbatere şi aprobare în comisiile de specialitate şi în plen. Legea se va aplica etapizat până în anul 2021, când va intra integral în vigoare. Noua lege a pensiilor se va aplica integral abia de la 1 septembrie 2021.
Concret, la 1 septembrie 2019 se aplică prevederea conform căreia valoarea punctului de pensie creşte la 1.265 lei, iar la 1 septembrie 2020 – prevederea din proiect care spune că valoarea punctului de pensie ajunge la 1.775 lei.
Iată, pe larg, ce spune proiectul noii legi a pensiilor despre documentele necesare pensionării şi veniturile luate în calcul la determinarea acestui drept:
Dovada vechimii în muncă, a timpului util la pensie pentru agricultori şi a duratei de asigurare, realizate până la data de 1 aprilie 2001 se face cu carnetul de muncă, carnetul de asigurări sociale sau cu alte acte prevăzute de lege, în original, se arată în proiectul noii legi a pensiilor.
- În situaţia în care, dovada vechimii în muncă nu se poate face cu carnetul de muncă în original, perioadele de vechime în muncă realizată până la data de 1 aprilie 2001, pentru care s-a datorat contribuție de asigurări sociale, se pot valorifica pe baza informaţiilor existente în arhiva electronică creată în temeiul HG nr. 1768/2005 privind preluarea din carnetele de muncă a datelor referitoare la perioadele de stagiu de cotizare realizat în sistemul public de pensii anterior datei 1 aprilie 2001, cu modificările şi completările ulterioare, informaţii certificate potrivit procedurii stabilită prin hotărâre a Guvernului, emisă în termen de 90 zile de la data publicării acestei legi.
În cazul în care în carnetul de muncă, în carnetul de asigurări sociale sau în oricare alt act prevăzut de lege au fost înregistrate salarii pe oră sau salarii pe zi, salariile lunare se vor calcula prin înmulţirea salariilor orare sau, după caz, zilnice, cu numărul mediu de ore pe lună, respectiv cu numărul mediu de zile lucrătoare pe lună din perioadele respective, astfel:
- 25,5 zile (204 ore) pe lună – pentru perioadele anterioare datei de 1 ianuarie 1978;
- 24,5 zile (196 ore) pe lună – pentru perioada 1 ianuarie 1978 – 1 martie 1990;
- 23,6 zile (189 ore) pe lună – pentru perioada 1 martie 1990 – 30 septembrie 1990;
- 21,25 zile (170 ore) pe lună – pentru perioada 1 octombrie 1990 – 1 ianuarie 1997;
- 21,16 zile (169,33 ore) pe lună – pentru anul 1997;
- 21,25 zile (170 ore) pe lună – pentru anul 1998;
- 21,50 zile (172 ore) pe lună – pentru anul 1999;
- 21,67 zile (173,36 ore) pe lună – pentru anul 2000;
- 21,42 zile (171,36 ore) pe lună – pentru anul 2001;
- 21,25 zile (170 ore) pe lună – pentru anul 2002;
- pentru anul 2003 şi în continuare, numărul mediu de zile şi, respectiv, de ore lucrătoare pe luni se vor calcula conform prevederilor Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la zilele de sărbătoare legală.
În situaţiile în care, pentru o anumită perioadă care constituie stagiu de cotizare, în carnetul de muncă sau în alte acte doveditoare nu sunt înregistrate salariile, la determinarea numărului total de puncte se utilizează salariul minim pe ţară, în vigoare în perioada respectivă.
Fac excepţie de la aceste prevederi perioadele anterioare datei de 1 ianuarie 1963, pentru care, la determinarea numărului total de puncte, se utilizează:
- un punct pentru fiecare lună de stagiu de cotizare realizat în perioadele anterioare datei de 1 septembrie 1947, indiferent de nivelul drepturilor salariale înregistrate în carnetul de muncă sau dovedite, ori pentru care în carnetul de muncă nu sunt înregistrate drepturile salariale;
- un punct pentru fiecare lună de stagiu de cotizare realizat în perioadele cuprinse între data de 1 septembrie 1947 şi data de 31 decembrie 1962 şi pentru care în carnetul de muncă nu sunt înregistrate drepturile salariale şi nici nu sunt dovedite. În situaţia în care – în urma valorificării drepturilor salariale din actele doveditoare – rezultă, pentru fiecare lună de stagiu de cotizare, un număr de puncte mai mic decât cel prevăzut mai sus, la determinarea numărului total de puncte se utilizează un punct pentru fiecare lună de stagiu de cotizare, realizat în perioadele cuprinse între data de 1 septembrie 1947 şi data de 31 decembrie 1962.
Pentru persoanele asigurate în alte sisteme de asigurări sociale, integrate în sistemul asigurărilor sociale de stat până la data intrării în vigoare a prezentei legi, la determinarea punctajului lunar se iau în calcul, după caz, salariul minim pe economie, venitul asigurat stipulat în contractul de asigurare la care s-a achitat contribuţia de asigurări sociale sau salariul, inclusiv celelalte drepturi, înregistrate în carnetul de muncă sau dovedite cu adeverinţe eliberate de persoanele juridice care au dreptul legal de a certifica aceste date.
Pentru fiecare an util realizat în cadrul fostelor unităţi agricole cooperatiste, precum şi pentru fiecare an de contribuţie realizat de ţăranii cu gospodărie individuală din zonele necooperativizate, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 80/1992, punctajul anual este 0,57255 puncte.
Pentru perioadele de contribuţie realizate conform Legii nr. 80/1992, la determinarea punctajului lunar se ia în calcul venitul asigurat la care s-a plătit CAS.
Pentru perioadele asimilate care, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, au constituit vechime în muncă utilă la pensie, la determinarea punctajului lunar al persoanei se utilizează salariul minim pe economie, brut sau net, după caz, sau salariul de bază minim brut pe ţară din perioadele respective.
Pentru perioadele recunoscute ca vechime în muncă, potrivit prevederilor Decretului – lege nr. 118/1990, republicat, la determinarea punctajului lunar al persoanei se utilizează valoarea a 1,5 salarii minime pe economie, brute sau nete, după caz, din perioadele respective. Dacă persoana a realizat însă şi stagii de cotizare, la determinarea punctajului lunar se utilizează veniturile prevăzute la articolul 154, avute în perioadele respective, dacă acestea sunt mai mari decât valoarea de 1,5 salarii minime pe economie.
Proiectul noii legi a pensiilor: ce prevede articolul 154
(1) La determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizează venitul total lunar realizat, brut sau net, după caz, asupra căruia s-a datorat, potrivit legii, contribuţia la bugetul asigurărilor sociale de stat.
(2) Venitul total lunar realizat brut sau net, după caz, prevăzut la alineatul (1), se dovedește prin adeverință întocmită conform modelului prevăzut anexa nr. 6 (pe care o găsiţi în galeria foto), eliberată pe baza statelor de plată, de către angajatori sau alte persoane juridice care au dreptul legal de a certifica aceste date.
(3) În situaţiile prevăzute la alineatul (1) în care, pentru o anumită perioadă care constituie stagiu de cotizare, nu se poate face dovada venitului total lunar realizat, brut sau net, după caz, la determinarea punctajelor lunare se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă, precum şi sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare şi care sunt înscrise în carnetul de muncă ori sunt dovedite cu adeverințe eliberate de către angajatori sau alte persoane juridice care au dreptul legal de a certifica aceste date.
– Salariile prevăzute mai sus (la alineatul (3)), care se utilizează pentru determinarea punctajelor lunare, sunt salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă, astfel:
- salariile brute, până la data de 1 iulie 1977;
- salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991;
- salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991.
Sporul de vechime care se utilizează la stabilirea punctajelor lunare, în situaţiile enumerate la alineatul (3):
– pentru perioada 1 martie 1970 – 1 septembrie 1983:
- 3% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 5 – 10 ani;
- 5% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 10 – 15 ani;
- 7% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 15 – 20 ani;
- 10% pentru o vechime în muncă totală de peste 20 de ani;
– pentru perioada 1 septembrie 1983 – 1 aprilie 1992:
- 3% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 3 – 5 ani;
- 6% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 5 – 10 ani;
- 9% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 10 – 15 ani;
- 12% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 15 – 20 ani;
- 15% pentru o vechime în muncă totală de peste 20 de ani;
– pentru perioada 1 aprilie 1992 – 1 aprilie 2001: sporul înscris în carnetul de muncă sau dovedit cu adeverințe eliberate de către angajatori sau alte persoane juridice care au dreptul legal de a certifica aceste date.
(4) Persoanele care nu fac dovada venitului total lunar realizat prevăzut la alineatul (1) şi ale căror drepturi de pensie se stabilesc cu utilizarea veniturilor salariale prevăzute la alineatul (3) beneficiază de majorarea punctajelor lunare, corespunzătoare stagiului de cotizare realizat în perioada 1 februarie 1975 – 1 aprilie 2001, cu 10 %.
– De majorarea punctajelor lunare prevăzută la alineatul (4) beneficiază şi persoanele ale căror drepturi de pensie au fost stabilite până la data intrării în vigoare a prezentei legi.
– Majorarea punctajelor lunare prevăzută la alineatul (4) nu se aplică perioadelor asimilate stagiului de cotizare.
– Persoanele cărora, în baza unor hotărâri judecătorești, la calculul punctajelor lunare corespunzătoare stagiului de cotizare realizat în perioada 1 februarie 1975 – 1 aprilie 2001, li s-au valorificat şi drepturi salariale, altele decât salariul de bază și sporurile cu caracter permanent, prevăzute de legislaţia în vigoare la data stabilirii/recalculării pensiei, nu beneficiază pentru aceste perioade de majorarea punctajelor lunare prevăzută la alineatul (4).
Precizări
Salariile minime pe economie, brute sau nete, după caz, pentru fiecare an, până la intrarea în vigoare a prezentei legi, sunt prevăzute în anexa nr. 8 pe care o puteţi consulta în galeria foto.
Pentru perioadele anterioare anului 1949 se utilizează salariul minim corespunzător anului 1949.
Pentru perioadele anterioare anului 1938, precum şi pentru perioada cuprinsă între 1939 – 1946 inclusiv, la stabilirea punctajului lunar se utilizează câștigul salarial mediu brut corespunzător anului 1938.
Proiectul noii legi a pensiilor: cum creşte punctajul la pensie pentru cei care au contribuit la fondul pentru pensia suplimentară
Asiguraţii care au contribuit la fondul pentru pensia suplimentară cu 2%, 3%, respectiv 5%, beneficiază de o creştere a punctajului, determinat prin aplicarea următoarelor procente la punctajele lunare realizate în aceste perioade, astfel:
- 16% pentru perioada 1 ianuarie 1967 – 1 ianuarie 1973;
- 13% pentru perioada 1 ianuarie 1973 – 1 ianuarie 1978;
- 14% pentru perioada 1 ianuarie 1978 – 1 iulie 1986;
- 21% pentru perioada 1 iulie 1986 – 1 noiembrie 1990;
- 15% pentru perioada 1 noiembrie 1990 – 1 aprilie 1991;
- 14% pentru perioada 1 aprilie 1991 – 1 aprilie 1992;
- 13% pentru perioada 1 aprilie 1992 – 1 ianuarie 1999;
- 22% pentru perioada 1 ianuarie 1999 – 1 februarie 1999;
- 17% pentru perioada de după 1 februarie 1999.
Asiguraţii care au contribuit cu 4% la fondul pentru pensia suplimentară beneficiază de o creştere a punctajului, determinat prin aplicarea următoarelor procente la punctajele lunare realizate în aceste perioade, astfel:
- 26% pentru perioada 1 iulie 1977 – 1 ianuarie 1978;
- 28% pentru perioada 1 ianuarie 1978 – 1 iulie 1986.
economica.net
[slideshow_deploy id=’17636′]