După ce a parcurs cu succes fluviul Canalul Mânecii și, mai apoi, fluviul Dunărea de la izvoare și până la vărsarea în Marea Neagră, temerarul sportiv din Petroșani, Marius Avram Iancu își propune o nouă aventtură acvatică. De data aceasta, Avram Iancu vrea, nici mai mult, nici mai puțin decât să traverseze… Marea Neagră.
Proiectul înotătorului din Petroșani urmează să înceapă pe data de 2 septembrie 2018, la Sulina, acolo unde s-a încheiat ultima sa aventură acvatică. De aici, Iancu vrea să înoate timp de 45 de zile pe un traseu care va însuma 630 de kilometru pe malul Mării Negre, până la Istambul. ”Pornesc în acest nou proiect derulat în Anul Centenar, de la Sulina. Mai precis de la kilometru 0 (zero) al Dunării! Anul trecut am înotat „bătrânul fluviu” în 89 de zile, fără costum de neopren, stabilind o premieră mondială. De data asta mi-am propus să înot pe Marea Neagră, cale de trei țări (România, Bulgaria și Turcia) până la Istambul”, a declarat Avram Iancu.
Bravul sportiv al Văii Jiului arată că acest proiect este contnuare a proiectului de succes de pe Dunăre. ”Doresc ca de unde s-a terminat o poveste, să începem o alta pentru a reaminti românilor deznădăjduiți și pentru a arăta lumii întregi că ADN-ul românesc este puternic! Marele Jules Verne a murit! Iar Pilotul de pe Dunăre rămâne în fața unei bariere de netrecut, la gurile de vărsare ale Dunării în Marea cea Neagră. Povestea trebuie să meargă mai departe! Noi, cei vii, trebuie să ducem povestea mai departe. Noi avem obligația de a scrie povești de care copiii și nepoții noștri să fie mândri. Eu nu scriu poveștile cu stiloul ci cu brațele. Braț după braț, până la capăt! Înotam și marea! Nici chiar poveștile nu pot fi transpuse în realitate fără că ele să fie susținute”, a mai declarat Avram Iancu.
Aventura lui Avram Iancu pe Marea Neagră este susținută de Dormeo. Alături de acest partener oficial, mii de români, cărora ne alăturăm și noi au deja un mesaj pentru curajosul sportiv român: ”Succes, Avram Iancu !”