Pasiune, talent, perseverență și foarte multă muncă. Acestea sunt atributurile care o caracterizează pe tânăra dar deja cunoscuta și apreciata artistă din Vulcan (Valea Jiului) Monica Țugulea, atributuri care-i deschid odată cu fiecare nouă provocare artistică drumul de vedetă în devenire.
În acest context s-a înscris în mod evident și concursul intitulat chiar așa: ”Vedetă în devenire”, care avut loc la Craiova, în ambianța elegantului Parc Romanescu, chiar în aceste zile și care, la final a consemnat încă un concurs încununat de succes pentru Monica Țugulea, care și-a adjudecat trofeul artistic ”Vedetă în devenire”.
Evenimentul, aflat la cea de-a doua ediție, își propune ca obiectiv principal promovarea artei în rândul copiilor și tinerilor, descoperirea de noi talente și promovarea acestora la nivel național și international. Organizat pe mai multe secțiuni artistice, festivalul ”Vedete în devenire” s-a bucurat nu doar de o organizare de excepție (asigurată de Alina Dumitru și Dorinela Pănescu), ci și de un juriu de specialitate, profesionist dar exigent, prezidat de Dan Posescu.
Cu încrederea și siguranța evoluței sale scenice, deja câștigată în numeroasele competiții și festivaluri artistice, locale, regionale, naționale sau chiar inernaționale, Monica Țugulea a încântat și publicul craiovean prezent la acest festival, adjudecându-și Marele Trofeu. ”Sunt foarte fericită de acest nou succes și, în același timp, chiar dacă am muncit toată vara, în lungi ore, zile și săptămâni de repetiții, alături de profesorul meu de canto, Tiberiu Coconeț – președintele Asociației Lirica din Petroșani, căruia îi mulțumesc din suflet pentru întregul său suport fără de care nu știu dacă aș fi reușit, am satisfacția că vara anului 2018 mi-a adus numai bucurii. Am câștigat nu doar numeroase trofee, ci mai ales mult mai multă încredere în mine și satisfacția că, prin muzică, pot să le aduc atât de multor oameni, momente de bucurie, momente de fericire. Și cred că aplauzele primite din partea publicului, peste tot unde am cântat, sunt cel mai frumos premiu pe care-l primesc de fiecare dată”, a declarat artista Monica Țugulea.
Pe agenda tinerei artiste din Valea Jiului urmează în continuare noi și noi spectacole, în cadrul unor festivaluri și concursuri la care urmează să participe până la finalul anului.