Într-un an cu semnificație aparte, atât pentru Universitatea din Petroșani (care aniversează 70 de ani de la înființare) cât și pentru România (care-și sărbătorește Centenarul Marii Uniri), evenimentul tradițional care prilejuiește, la început de septembrie, reuniunea sportivilor care au evoluat, de-a lungul mai multor generații, sub stindardul clubului Știința Petroșani (patronat de Universitatea din Petroșani) trebuia să aibă, la rândul ei, ceva special.
Desigur, dacă în plan sportiv, însăși competiția de rugby care prilejuiește întâlnirea generațiilor ”Florii de colț”, organizată deja pentru al doilea an consecutiv în memoria celui care a fost marele sportiv petroșenean Aurel Suciu, este în sine un eveniment special, festivitățile organizate chiar în tribuna istoricului stadion de rugby din dealul Universității au reușit să se ridice la același standard valoric.
Cu acest prilej, în fața unei asistențe numeroase și de ”calibru”, primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi
i-a înmânat titlul de Cetățean de onoare al municipiului Petroșani apreciatului și reputatului sportiv din generația de aur a rugbyului românesc, dar și prestigiosului profesor universitar doctor Mircea Ortelecan, un produs 100% al școlii academice și sportive de la Petroșani.
De altfel, în discursul său de mulțumire, prof.univ.dr. Mircea Ortelecan a evidențiat în mod categoric acest lucru. ”În urmă cu 52 de ani aveam să vin la Petroșani de undeva din județul Sălaj, pentru admiterea la Institutul de Mine din Petroșani. La vremea respectivă, Facultatea de Mine de la Petroșani era cunoscută ca fiind una dintre cele mai prestigioase instituții academice din țară și în același tip una dintre cele mai complexe, prin însăși natura profesiei de inginer miner. Dincolo de orele de pregătire cu dascăli excepționali, la Petroșani am avut ocazia să cunosc performanța și în sport. Mai întâi, din anul doi de facultate, am practicat lupte greco-romane, sport în care am ajuns la performanța de vicecampion național. Apoi, în anul III am fost invitat la secția de rugby, care mi-a adus atât de multe satisfacții, în cele 350 de meciuri pe care le-am jucat în toată cariera mea, numai pentru clubul Știința Petroșani. Desigur, atenția pe care mi-ați acordat-o astăzi, încununează această carieră, mă onorează și vă mulțumesc pentru acest lucru”, a spus prof.univ.dr. Mircea Ortelecan.
Acesta a fost onorat, de asemenea, și cu medalia jubiliară și diploma de excelență din partea Universității din Petroșani, înmânată de rectorul acestei instituții, prof.univ.dr. Radu Sorin. De altfel, rectorul Universității din Petroșani, amfitrion al acestui frumos eveniment festiv, a înmânat și alte diplome aniversare de excelență unor personalități din Valea Jiului care și-au adus aportul la dezvoltarea, susținerea și promovarea activităților sportive din cadrul secției de sport a Universității din Petroșani. Titulari ai acestor diplome au fost, printre alții: Mircea Bobora (președintele Consiliului județean Hunedoara), Tiberiu Iacob Ridzi (primarul municipiului Petroșani), Gheorghe Ile (primarul municipiului Vulcan), Vasile Jurca (primarul orașului Petrila), Marin Ionescu (președintele Asociației Internaționalilor Români la Rugby), Aurelian Serafinceanu, Costel Avram (administrator public al județului Hunedoara), rectorii Nicolae Iliaș, Nicolae Dima, Emil Pop și eminenții dascăli Alexandru Florea, Mircea Georgescu, Eduard Edelhauser, Roland Moraru, Ilie Răcolean, Ion Dumitrescu, Gheorghe Irimie, Ion Pârvulescu, Gheorghe Pop, Dumitru Popescu, Marcel Popovici, Traian Pătrășcoiu, Ilie Răduleanu și Marcel Popovici. Alte diplome de excelență, conferite pentru activitatea lor sportivă în cadrul CS Știința Peroșani au primit, de la A la Z, și componenții generațiilor din cei aproape 70 de ani de activitate sportivă a secției de rugby din Petroșani.
Cu amintirea vremurilor de glorie care au dus faima sportului cu balonul oval din Petroșani în țară și în lume, rectorul Universității din Petroșani apreciază că este momentul ca, în anul Unirii, comunitatea Văii Jiului să-și dea mâna din nou pentru a susține performanța sportivă și renașterea rugbyului, sub stindardul glorioasei echipe a flori de colț, Știința Petroșani.