Preocupările Apa Serv Valea Jiului pentru ceea ce înseamnă controlul permanent al calității apei potabile livrată consumatorilor din regiunea Văii Jiului constituie în mod permanent una din direcțiile prioritare din activitatea întregului colectiv al operatorului regional de apă și canalizare din Valea Jiului.
Ploile din ultimele luni, creșterea turbidității apelor care alimentează stațiile de tratare din componența Apa Serv, dar și creșterea debitelor de apă uzată intrată în stația de epurare de la Dănuțoni, au generat în mod firesc o activitate ceva mai intensă în cadrul laboratoarelor de analiză a parametrilor apei potabile, respectiv apei uzate deversată în emisar. Acest lucru a stat la baza decizie luate astăzi, în ședința de analiză a activității Apa Serv Valea Jiului pentru întreaga lună august 2018, de către noua echipă managerială.
Astfel, conducerea Apa Serv Valea Jiului a decis să acorde titlul de Colectiv al lunii august, întregii echipe de la Laboratorul Central de Analize din cadrul ASVJ, colectiv format din următorii salariați:
1.Todor Doina
2.Stoicoiu Alina Gabriela
3.Haba Raluca Georgiana
4.Todor Irina
5.Bunescu Margit
6.Szilveszter Rodica Urania
7.Gîngu Mariana
8.Stoica Ileana
9.Ienulesc Florina Bianca
10.Păun Mihaela
11.Barcan Floare Eva
12.Cătlan Mihaela Daniela
13.Schuszter Eniko
14.Atanasiu Oana
15.Petrovan Dorina
Similar, și în ceea ce privește desemnarea ”Angajatului lunii august”, activitatea prestată în cadrul Laboratorului Central de analize în luna precedentă, i-a adus laborantei Cătlan Mihaela Daniela, unul din titlurile de ”Angajat al lunii august” conferit de conducerea Apa Serv. Alături de aceasta, au mai primit același calificativ salariații: Gabriela Sfia – inginer în cadrul Serviciului Unitate Implementare Proiecte, respectiv Petru Bumbu – instalator în cadrul Secției Apă – Canal Petroșani
”Calitatea apei potabile pe care o furnizăm abonaților noștri reprezintă un etalon al muncii noastre și acordăm acestui obiectiv toată responsabilitatea cuvenită. În mod similar, atenția față de mediu reprezintă una din condițiile impuse de statutul României ca stat membru al Uniunii Europene și este o obligație asumată de noi în contractele de finanțare care ne-au asigurat modernizarea sistemului de epurare a apelor uzate. Pentru controlul permanent al acestor obiective, laborantele noastre de la laboratorul Central al Apa Serv au un rol cheie în activitatea noastră, care deși nu este la fel de vizibil ca al celorlalte servicii, este unul prezent permanent în calitatea serviciilor pe care le oferim. Din acest motiv, salut decizia colegilor mei de a aprecia munca colegilor și colegelor noastre din cadrul Laboratorului central, prin acordarea titlului de Colectiv al lunii august în cadrul Apa Serv. Așa cum, pentru activitatea lor de succes îi felicit pe toți ce care au fost premiați astăzi, în cadrul acestui proiect de stimulare a angajaților nostri, pe care-l organizăm în fiecare lună”, a declarat Cristian Ionică, director general al Apa Serv Valea Jiului.
La evenimentul de la sediul central al Apa Serv Valea Jiului, desfășurat astăzi, a participat și fostul director general, Costel Avram – administrator public al județului Hunedoara și reprezentant al acestei instituții în forul de conducere al operatorului regional de apă și canalizare din județul Hunedoara. ”Colectivul Apa Serv Valea Jiului rămîne unul prețios pentru mine, așa cum fiecare eveniment pe care am bucuria să-l impart cu acești oameni deosebiți este unul prețios. Acestea au fost sentimentele care m-au marcat și astăzi, când am avut plăcerea să pot participa la festivitatea de premiere a angajaților lunii august de la Apa Serv. Apreciez faptul că această competiție internă care răsplătește efortul depus în activitatea de zi cu zi de către oamenii operatorului de apă și canalizare din Valea Jiulu, competițe pe care am inițiat-o eu, acum aproape doi ani de zile, este dusă mai departe de noua echipă managerială. Îi felicit pentru acest lucru, așa cum îi felicit și pe angajații lunii august, alături de care am avut bucuria să fiu prezent la festivitatea de astăzi”, a declarat Costel Avram.