O nouă ediție a festivalului sportiv ”Castelul din Carpați” urmează să se desfășoare în municipiul Vulcan, în data de 15 septembrie. Evenimentul, demarat în urmă cu 6 ani de autoritățile publice locale din municipiului Vulcan, cu prilejul Zilei Internaționale a Turismului Montan, se dorește a fi un eveniment care să pună în valoare potențialul de dezvoltare turistică al stațiunii Pasul Vîlcan, în mod special ca destinație pentru practicarea diverselor competiții sportive.
Organizat în parteneriat cu iubitorii de sport din municipiului Vulcan, programul festivalului sportiv ”Castelul din Carpați” cuprinde întreceri de alergare montană, ciclism și mountain bike. Potrivit viceprimarului municipiului Vulcan, Cristian Merișanu, concursul de ciclism de cățărare, care se va desfășura pe traseul municipiul Vulcan (zona Dincă) – sat de vacanță Pas Vîlcan – Memorialul Eroilor de la cota 1621 m, este considerat de către practicanții acestui tip de sport, drept cel mai dur traseu de ciclism de cățărare din România.
În aceste condiții, concursul de ciclism va fi organziat pe mai multe categorii de dificultate, după cum urmează:
* Tura lungă: Vulcan – Pasul Vulcan 1600 m (plecarea de la sensul giratoriu Vulcan- Dinca ora 11) – 11km (distanta), 9,2% (panta medie), 1000m (diferenta de nivel), 34,5% (panta max);
* Tura scurtă: Cabana Pasul Vîlcan- Monument 1600m (plecare de la Cabane 1300m- Pas Vulcan statuia Mihai Viteazul ora 12.30) – 4,5 km (distanta), 7% (panta medie), 300m (diferenta de nivel);
Categoriile de vârstă pentru ambele ture sunt: +18,+30,+40,+45,+50,+55 (pentru întrecerea băieților), respectiv +18,+30,+45 (pentru întrecerea fetelor).
”Informăm concurenții care vor să se înscrie la acest concurs că traseul este pe suprafață de asfalt 100%, și se poate participa cu biciclete de tip mountain bike sau cursiera, evident cu cască de protecție”, spune viceprimarul Cristian Merișanu.
Acesta mai arată că att pentru competiția rezeravată cicliștilor, cât și pentru competiția destinată participanților la cursa de cros montan, se vor acorda dilome, cupe, medalii și premii în bani.
Pentru relații suplimentare și înscrieri puteți suna la telefon 0722 602 902 (Cătălin Valea) și 0736 921 928 (Chiriac Ionuț) – pentru competiția de ciclism, respectiv la poarta Primăriei Vulcan sau la telefon 0751222293 – pentru competiția de cros montan.
Foto: Arhiva