Consiliul local al municipiului Petroșani a aprobat, în ședința extraordinară din 4 septembrie 2018, o serie de rectificări în structura Bugetulu local al municipalității pentru anul 2018.
Una din principalele modificari aduce, din fericire, bani în plus la Bugetul local, prin repartizarea unor sume de la Guvern, respectiv 274.966.000 lei. Banii alocați de la Guvern pentru finanțarea unor proiecte de investiții aflate în derulare, vizează pe de o parte contribuția de la Bugetul de stat a unor investiții din cadrul Programului național privind creșterea performaneței energetice a blocurilor de locuințe și, pe de altă parte, acoperirea cheltuielilor de investiții la obiectivul ”Modernizare drum comunal 66A Petroșani-Dâlja Mică”, lucrare realizată în cadrul PNDL.
Potrivit primarului municipiului Petroșani, în ceea ce privește investiția la drumul spre Dâlja au fost alocați anul acesta 2.500.000 de lei de la Bugetul de stat, prin PNDL, sumă care acoperă jumătate din cheltuielile totale ale acestui proiect. ”Noi am început deja lucrările la acest obiectiv important de investiții, pentru care am alocat și cota noastră de contribuție de la Bugetul local, iar acum am primit acești bani pentru continarea lucrărilor. Sigur că fiind vorba despre o lucrare multianuală, vom finaliza acest drum în cursul anului viitor, când probabil vom primi și tranșa a doua din banii de la PNDL alocați pentru acest obiectiv”, spune primarul Tiberiu Iacob Rdzi.
Tot prin rectificarea bugetară aferentă fondurilor pimite de la Bugetul de Stat a fost suplimentată cu 24.966.000 lei suma alocată drept sbvenție pentru acoperirea costurilor unor lucrări din cadrul Programului național pentru reabiliarea clădirilor cu destinație de locuință.
În cadrul rectificării bugetare aprobate de Consiliul local la ședința extraodinară de la începutul lunii septembrie au fost efectuate și o serie de transferuri între unele capitole bugetare, pentru a asigura buna funcționare a administrației locale, dar și unele investiții și reparații necesare pentru asigurarea căldurii în instituțiile publice din subordinea Primăriei Petroșani.