Calitatea apei potabile la început de an şcolar este corespunzătoare în toate unitățile de învățământ din Valea Jiului

Odată cu începerea anului şcolar 2018-2019, Apa Serv Valea Jiului a finalizat procedura de recoltare probe de apă potabilă din unităţile de învăţământ (şcoli şi grădiniţe) din toate localitățile din aria de operare, respectiv localitățile din Valea Jiului.

Astfel, reprezentanții operatorului regional de apă și canalizare din Valea Jiului informează cetățenii că, în laboratoarele de analize ale ASVJ, se efectuează zilnic recoltări de apă de pe întreg teritoriul Văii Jiului, în reţeaua de distribuţie care deserveşte cele 6 localităţi din zonă, calitatea apei fiind verificată de asemenea, încă o dată, şi după intervențiile în reţelele de distributie a echipelor Apa Serv Valea Jiului Petroşani.

De asemenea, reprezentanții Apa Serv informează că la Laboratorul Central Dănuţoni-Aninoasa, se efectuează acest tip de analize privind calitatea apei potabile, fiind înclus în programul de monitorizare și control al Apa Serv Valea Jiului, iar în paralel cu acesta, se efectuează programul de audit al Direcţiei de Sănătate Publică a judeţului Hunedoara, funcţionând în baza Legii. 458/2002, modificată de Legea. 311/2004.

“În urma analizelor fizico chimice şi microbilogice ale probelor de apă recoltate, vă informăm că toate probele de apă prelevate de la cele 33 de instituţii de învăţământ  sunt conforme cu prevederile Legii 458/2002 privind calitatea apei potabile la toţi parametrii analizaţi. În vederea preîntâmpinării producerii unor neconformităţi sau evenimente nedorite, Apa Serv Valea Jiului Petroşani va continua monitorizarea zilnic, prin recoltarea de probe din toate rezervoarele de înmagazinare şi din reţeaua de distribuţie“ arată directorul general al Apa Serv Valea Jiului, ing. Cristian Ionică.

Apa Serv Valea Jiului asigură elevii, părinții, profesorii, instituțiile de învățământ din localitățile Văii Jiului că monitorizează constant calitatea apei potabile în grădințe, școli și licee, astfel încât aceasta să fie, zi de zi, corespunzătoare consumului și utilizării ei în condițiile de calitate asumate.

În același timp, la început de an școlar, conducerea Apa Serv urează mult succes tuturor elevilor şi profesorilor din Valea Jiului.

[slideshow_deploy id=’27028′]