Într-un an cu valențe speciale pentru Teatrul ”Ion D. Sîrbu” din Petroșani (care a împlinit anul acesta 70 de ani de existență), noua stagiune teatrală de la Petroșani începe, sâmbătă, 22 septembrie 2018, cu un tribut firesc adus scriitorului și dramaturgului al cărui nume în poartă: Ion D. Sîrbu.
Astfel, premiera care deschide noua stagiune a teatrului din Petroșani se numește ”Ce mai taci, Gary ?” spectacolul fiind realizat după un scenariu semnat de Ion D. Sîrbu, în regia lui Ion Barbu, un alt reputat om de cultură al Văii Jiului, unul dintre cei mai devotați suținători ai memoriei celui care a fost Ion D. Sîrbu.
Spectacolul va avea loc în data de 22 septembrie 2018, de la ora 19.00, în sala mare a teatrului. Biletele pentru acest spectacol, dar și abonamentele pentru întregul sezon de spectacole de la teatrul din Petroșani au fost puse în vânzare la agenția teatrului, care are program de funcționare de marți până duminică în intervalul orar 9-14.
“Teatrul Dramatic Ion D. Sîrbu din Petroşani, după 70 de ani de slujbă întru cuvânt, vă invită la prima manifestare de teatru nonverbal. Cum bine spunea şi Domnul al cărui nume zace pe frontispiciul teatrului: Nu sunt sigur că ne tragem din maimuţă, dar… Aşa şi noi, deschidem stagiunea 2018 cu acest experiment în care vorbele care ar trebui rostite sunt doar praf în vânt. O veche cutumă a anchetelor spune că ceea ce scoatem pe cale bucală poate fi lesne folosit împotriva noastră. Ne-am luat această măsură de prevedere şi lăsăm doar faptele să facă vorbire”, a declarat artistul Ion Barbu, despre acest inedit proiect cultual care-l găsește și în postura inedită de regizor de teatru.
Din distribuția spectacolului ”Ce ma taci, Gary ?” fac parte actorii: Radu Tudosie, Isabela Badovics, Cosmin Rădescu, Amelia Toaxen, Irina Bodea-Radu, Simona Codreanu, Mihai Sima, Alexandru Cazan, Daniel Cergă, Sergiu Fîrte, Oana Liciu-Gogu, Oana Crișan, Nicoleta Niculescu, Gheorghe Stoica, Mihai Alexandru, Corina Vișinescu, Laurențiu Vlad.