Primăria Municipiului Deva face ANGAJĂRI
Agenția Națională a Funcționarilor Publici organizează concurs de promovare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de conducere vacante de şef serviciu – Serviciul monitorizare şi control urban din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Deva, judeţul Hunedoara.
Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 66 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:
- studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul arhitectură şi urbanism sau inginerie civilă;
- studii de masterat sau postuniversitare absolvite în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, în condiţiile legii;
- vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 5 ani;
- să fie numiţi într-o funcţie publică din clasa I;
- să nu aibă în cazierul administrativ o sancţiune disciplinară neradiată, în condiţiile legii.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
- 26 septembrie 2018: termenul limită pentru depunerea dosarelor;
- 09 octombrie 2018, ora 10:00: proba scrisă;
- data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.
- [dosar143anfp]
Bibliografia necesară în vederea susţinerii concursului poate fi parcursă aici.
Relaţii suplimentare cu privire la acest concurs se pot obţine la sediul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici din bd. Mircea Vodă, nr. 44, bloc M17, tronsonul III, sectorul 3, Bucureşti, precum şi la numărul de telefon 0374/112.726.
[slideshow_deploy id=’24093′]