Proiectul „Povestea Locurilor” pune Hunedoara pe harta turistică
Un proiect întins pe mai bine de un an de zile, derulat de un hunedorean care conduce o companie de promovare în Timișoara, urmărește promovarea turistică a județului Hunedoara, iar rezultatul întrece așteptările. „Povestea Locurilor” adună legendele obiectivelor turistice hunedorene și le prezintă turiștilor, iar rezultatele s-au văzut imediat. În proiect au fost prinse și persoane cu notorietate care au adus un plus de imagine județului.
„Povestea Locurilor” prezintă în detaliu obiectivele turistice ale județului, cum ar fi Castelul Corvinilor, Cetatea Deva, Sarmizegetusa Regia, zonele turistice montane ale județului, stațiunile de schi ori alte obiective cu potențial turistic ridicat. Inițiatorul propiectului este un tânăr din Petroșani, stabilit în Timișoara, care conduce o companie de strategie și promovare, iar proiectul acesta este un „cadou” făcut hunedorenilor. „Județul Hunedoara este locul de formare al poporului român, un județ deosebit de important cu un potențial turistic uriaș. Întreg proiectul este unul susținut din fonduri private și pune cu adevărat în valoare din punct de vedere turistic acest minunat loc al României. În proiectul „Povestea Locurilor” sunt atrenați specialiști, oameni competenți cu experiență în comunicare și în promovare turistică. Acest proiect este unul deschis. Noi colaborăm cu autoritățile locale și județene, cu investitori, centrele turistice, cu toți factorii responsabili indiferent de culoarea politică. Avem același scop- să punem în cu adevărat în valoare județul”, spune Daniel Roșca de la B2B Strategy, inițiatorul proiectului. Promovarea se realizează deja pe o platfromă on line și s-a extins la nivel de țară. Deja s-au văzut și primele rezultate în acestă vară, dat fiind faptul că s-a reușit în urma unei campanii de promovare bine pusă la cale, atragerea a numeroși turiști în stațiunile de munte ale Văii Jiului. „Ca un exemplu: Ce faci 3 zile în Valea JIULUI? Săptămâna de poveste în ARDEAL, cele 4 locuri de vizitat neapărat în această vară, se termină în Valea Jiului. Un areal unic de 50 de kilometri lungime şi 25 lăţime de pădure… cel mai curat aer din România & cea mai bună experiență de condus din România! este una dintre ofertele cu care am reușit captivarea turiștilor”, mai explică Roșca. Cel mai important este că turiștii au fost „convinși” prin pachetele create de promotorul privat, să petreacă un sejur întreg în județ, și nu doar una sau două zile. Acest aspect este deosebit de important după cum a arătat și administratorul public al județului Hunedoara. Costel Avram a spus încă de la preluarea mandatului că județul este poate cel mai bogat din țară în ceea ce privește oferta turistică, însă nu reușește pe deplin să „capteze” turiștii pe o perioadă mai lungă de o zi sau două, iar acest lucru trebuie remediat într-un timp cât mai scurt.
[slideshow_deploy id=’13837′]