joi, septembrie 13th, 2018

 

Spărgătorii de bancomate s-au ales cu noi acuzații

Trei indivizi, doi din Vulcan și unul din Bistrița, sunt deja judecați de o instanță din Oltenia, pentru furt calificat după ce au prădat mai multe bănci. Acum s-au ales cu un nou dosar penal, iar acuzațiile care li se aduc sunt mult mai grave. Cei trei vor ajunge în fața judecătorilor din Târgu Jiu, tot pentru că au spart bancomatele mai multor unități bancare de pe raza județului Gorj. Aurel Stănescu zis „Diamant (60 de ani), Moise Țală (27 de ani), ambii din Vulcan, erau ajutați de Daniel Codreanu,CItește mai departe


Restricții de apă, VINERI la PETRILA

Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile pentru vineri, 14.09.2018, în localitatea: Petrila – între orele 8:00 – 12:00. Zona afectată: str. Dealului Motivul restricţiei: reparare conductă distribuţie apă în zona imobilului nr.1, str. Dealului. Apa Serv Valea Jiului S.A Petroşani îşi cere scuze pentru disconfortul creat şi vă mulțumeşte pentru înțelegere. [slideshow_deploy id=’19661′]


APA PROD ANUNȚĂ PENTRU ASTĂZI, 13 SEPTEMBRIE SISTĂRI DE APĂ LA DEVA

Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: Deva DATA: 13.09.2018 INTERVAL ORAR: 11:30 – 14:00. STRĂZI AFECTATE:Calea Zarandului si Piata Garii MOTIVUL: Remediere avarie retea Piata Garii SC Apa Prod SA  își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere. [slideshow_deploy id=’20328′]


Ștrandul Municipal din Deva își închide porțile

Duminică, 16 septembrie 2018, este ultima zi în care Ștrandul Municipal din Deva este deschis în acest sezon estival. Cei care doresc să se mai bucure de soare și de apa limpede din bazine, mai au la dispoziție patru zile. Duminică la ora 20:00, baza de agrement își închide porțile. Devenii au avut la dispoziție pe toată perioada verii, în incinta ștrandului: patru bazine cu apă, duşuri, cabine de schimb, terase şi puncte de alimentaţie publică, terenuri de volei, fotbal, zonă de fitness. În incinta ştrandului a funcţionat ,,Biblioteca deCItește mai departe


Lia Olguţa Vasilescu: Vom avea o nouă indexare a pensiilor, peste rata inflaţiei

Ministrul Muncii a anunţat schimbări de ultimă oră la pensii. În exclusivitate la România TV, Olguţa Vasilescu a vorbit despre o nouă majorare decisă în şedinţa PSD. Practic, la majorările cu rata inflaţiei, s-ar putea adăuga la pensii încă două puncte procentuale. „A mai fost o modificare decisa la sedinta Comitetului Executiv, dupa ce noi am spus ca din 2022 se merge pe rata inflatiei s-a cerut sa fie si inca 2% peste rata inflatiei, se poate ca inflatia sa fie negativa. Am lucrat la mai multe variante de amendamente.CItește mai departe


De ce nu este bine să duci gunoiul seara? Este mai rau decât credeai

Credințele străvechi joacă un rol important atunci când vine vorba de binele casei, de bunăstare, de sănătate. Superstiții sau nu, dacă sunt respectate, se spune că ajută. Biserica nu le recunoaște și, cu toate astea, lumea crede în ele. Superstițiile există de când lumea, așa că a ține cont de ele a devenit obișnuință. Iar când vine vorba de protecția locuinței, a familiei, facem tot ce ne stă în puteri pentru binele lor. Una dintre cele mai răspândite superstiţii este legată de aruncarea gunoiului seara. Nu arunca gunoiul din casăCItește mai departe


STUDIU: 75% dintre români au profitat de vacanţa de vară, anul acesta, iar majoritatea au ales să meargă cu autoturismul

Aproximativ trei sferturi dintre români au profitat de vacanţa de vară, anul acesta, iar majoritatea (peste 80%) au ales autoturismul drept partener la drum lung, arată un studiu de specialitate. Vacanţele de vară au fost urmate de ieşirile de week-end, iar 6 din 10 români au avut în ultimul an cel puţin o vacanţă de week-end, arată un studiu realizat la solicitarea staţiilor Petrom. 25% dintre românii participanţi la studiu au mers în vacanţă şi cu ocazia Paştelui, iar 18% au profitat şi de zilele libere de 1 Mai caCItește mai departe


Atenție la falsuri!

Avertizarea are rol de prevenire mai ales pentru unitățile bancare, după ce mai multe cărți de identitate prezentate pe unele persoane au fost suspectate de fals. IPJ Hunedoara nu a primit sesizări, însă în cazul în care vor fi depuse plângeri, polițiștii vor investiga fiecare caz. Mai multe instituții financiare, bancare și nebancare, atât din județul Hundeaoara cât și din alte zone ale țării au fost informate cu privire la posibilitatea ca unele persoane care solicită împrumuturi bănești să prezinte a întocmirea dosarelor de creditare documente falsificate. Mai exact arCItește mai departe


Proiectul de lege privind distribuția de asigurări a fost adoptat de Camera Deputaților

Proiectul de lege privind distribuția de asigurări a fost adoptat, miercuri, de Camera Deputaților, cu 259 de voturi ”pentru”, unul ”împotrivă” și două abțineri. Proiectul are ca obiect de reglementare transpunerea integrală a Directivei (UE) 2016/97 a Parlamentului European și a Consiliului European din 20 ianuarie 2016 privind distribuția de asigurări. Potrivit raportului comisiei de buget a Camerei Deputaților, scopul acestui proiect este reglementarea activității de distribuție a produselor de asigurare și reasigurare, organizarea și funcționarea distribuitorilor de asigurări și reasigurări, supravegherea activității de distribuție și a altor activități conexeCItește mai departe


APA PROD ANUNȚĂ PENTRU ASTĂZI, 13 SEPTEMBRIE SISTĂRI DE APĂ LA BOCȘA

Se sisteaza furnizarea apei potabile in: Bocsa                                                                                                                                                                                                                                                                                                             Data:13.09.2018 Interval orar: 08:00-10:00 Motivul:Cuplare bransament la nr.14 A SC APAPROD isi cere scuze pentru disconfortul creat       [slideshow_deploy id=’13837′]


APA PROD ANUNȚĂ PENTRU ASTĂZI, 13 SEPTEMBRIE SISTĂRI DE APĂ LA DEVA

Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: Deva DATA: 13.09.2018 INTERVAL ORAR: 09:00 – 17:00. STRĂZI AFECTATE:Cuza Voda, PT 26B,I. Maniu (bl:B1,C1,D1,I,B,C si D)si B-dul Decebal( bl:A,S,R si P) MOTIVUL: Remediere avarie pe str. Cuza Voda,la bl.O SC Apa Prod SA  își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere. [slideshow_deploy id=’17636′]


Ați pierdut cardul național de sănătate, vi s-a furat sau deteriorat? Iată ce trebuie să faceți pentru a obține un nou card

Ca urmare a pierderii/furtului/defecțiuni tehnice/deteriorării cardului național de sănătate, tot ceea ce trebuie să faceți este să depuneți la sediul Casei de Asigurări de Sănătate Hunedoara cererea tip pentru eliberarea unui card duplicat, însoțită de documentele necesare: copie după cartea de identitate/buletin de identitate, card (în cazul deteriorării, defecțiunilor tehnice, refuz utilizare), copie certificat căsătorie/sentinţă divorţ (în cazul modificării datelor personale de identificare) precum şi dovada plăţii contravalorii noului card naţional. Plata aferentă eliberării cardului duplicat se poate face prin mandat poștal sau cu ordin de plată în contul de mai jos.  De asemenea plata se poateCItește mai departe


Elisabeta Bogățan, o maestră a slovei omagiată la Biblioteca județeană

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva a organizat în data de 12 septembrie 2018, la Sala de Lectură, un eveniment cultural cu totul special: întâlnirea cu poeta Elisabeta Bogățan. Poeta a venit în fața publicului devean cu patru noi volume de poezie: Idile (Editura Timpul din Iași), Iubirile (Editura Eurostampa din Timișoara), volumul în patru limbi Unde/Où/Where/Где (Editions Poètes à vos plumes din Paris) și Ponts/Punți (Editura Sofiana din Petrila). ”Elisabeta Bogățan este una dintre cele mai cunoscute și mai apreciate scriitoare din județul Hunedoara, citită și apreciată și în Franța.CItește mai departe


Județul Hunedoara, reprezentat la o conferință UNESCO în China, de președintele Consiliului județean

Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Mircea Flaviu Bobora, va participa, la invitația Guvernului Republicii Populare Chineze, la o conferință internațională organizată de UNESCO și partenerii chinezi pe tema construirii unei comunități globale cu viitor comun. Evenimentul se va desfășura în perioada 19 – 21 septembrie 2018, în orașul Changsha din provincia Hunan. Din delegație mai face parte primarul municipiului Orăștie, Ovidiu Laurențiu Bălan. ”Deplasarea în provincia Hunan le oferă participanților oportunitatea de a construi parteneriate economice durabile, de a iniția schimburi culturale și educaționale bilaterale, promovând în același timp cooperarea practicăCItește mai departe


Municipiul Petroșani a intrat în era digitală a serviciilor publice de calitate

Municipiul Petroșani s-a alăturat, începând de astăzi, altor orașe importante din România, precum Cluj Napoca sau Alba Iulia, care au adoptat un program de smart city. Primele aplicații smart care sunt deja disponibile la nivelul municipalității din Petroșani au fost prezentate, în mod oficial, astăzi, în cadrul unei conferințe organizate de municipalitatea din Petroșani, împreună cu firma parteneră în dezvoltarea proiectului ”Petroșani Smart City 2018”. La eveniment, alături de primarul Tiberiu Iacob Ridzi au mai participat Erik Barna – CEO Life is Hard, reprezentant al dezvoltatorului platformelor Smart City dinCItește mai departe


Senatorul Cristian Resmeriță – membru al Comisiei pentru Energie, Infrastructură energetică și Resurse Minerale

Chiar dacă s-a bucurat și până acum de sprijinul politic al partlamentarului Cristian Resmeriță, sectorul minier și energetic din județul Hunedoara are, de acum, în senatorul Cristian Resmeriță un aliat și mai puternic. Asta deoarece, odată cu debutul noii sesiuni parlamentare din acest an, senatorul Cristian Resmeriță a fost ales în calitate de membru al Comisiei pentru Energie, Infrastructură energetică și Resurse Minerale din Senatul României, începând cu data de 11 septembrie 2019. Evident că, din această calitate, senatorul de Hunedoara va avea în atenție, în mod deosebit, activitatea Complexului EnergeticCItește mai departe