Minerii din Valea Jiului i-au cerut comisarului european Corina Crețu prelungirea activităților miniere din Valea Jiului

”Nu închideți mineritul !” Acesta a fost mesajul cu care a fost primită la Petroșani, comisarul european pentru Dezvoltare Regională Corina Crețu, care a participat la conferința organizată de Confederația Meridian, astăzi, la sediul Universității din Petroșani.

Comisarul european Corina Crețu a arătat că nimeni nu poate decide care este viitorul Văii Jiului, decât însăși comunitatea acestei regiuni. ”Mi-a făcut plăcere să particip astăzi, la Petroșani, la conferința privind ”Regiunile carbonifere din România în tranziția energetică.” Valea Jiului este una dintre regiunile carbonifere ale Europei cu cel mai mare număr de angajați în acest sector economic. Tocmai de aceea, este extrem de important cum se realizează această tranziție în special în zonele unde extracția cărbunelui a fost principalul motor de dezvoltare economică. În întreaga Europă sunt necesare investiții pentru trecerea la utilizarea resurselor energetice mai puțin poluante, iar politica de coeziune poate contribui la o tranziție lină către o economie modernă, durabilă și de succes, care nu lasă pe nimeni în urmă”, a declarat Corina Crețu.

Aceasta a făcut referire și la Programul special dezvoltat de Uniunea Europeană tocmai pentru a veni în sprijnul regiunilor miniere, program care prevede alocarea de fonduri speciale pentru aceste tipuri de regiuni în care industria minieră a suferit în ultimii ani restructurări masive, dar care nu au fost substituite cu alte alternative economice pentru cetățeni. ”Valea Jiului trebuie să-și continue activitatea în domeniul minier, dacă asta își doresc oamenii de aici, iar noi, împreună cu autoritățile satului român, avem datoria de a-i sprijini. În același timp, Valea Jiului – o zonă pe care eu o cunosc foarte bine și care îmi e dragă – este de o frumusețe aparte și cred că trebuie să facem cu toții ceva și în această direcție ce ține de valorificarea uriașului potențial de dezvoltare turistică a zonei”, a mai spus comisarul Corina Crețu.

După cum se știe, în această direcție, la nivelul Comisiei Europene a fost constituit un grup special de lucru care evaluează deja necesităţile de investiţii în Valea Jiului, după informațiile transmise de comisia națională constituită la nivel local și guvernamental, comisie condusă de ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb și din care fac parte și primarii Văii Jiului, dar și reprezentanți ai mediului autohton de afaceri, al CEH, ai sindicatelor și altor organizații reprezentative. Comisia are rolul de a elabora un set de măsuri pentru a ajuta această regiune carboniferă să facă mai uşor faţă tendinţei mondiale de reducere a consumului de cărbune. M-am zbătut foarte mult să introduc această regiune printre cinci regiuni pilot care au fost desemnate de către Comisia Europeană pentru a fi ajutate să traverseze această tranziţie. S-a realizat, în cadrul Comisiei Europene, o echipă operaţională pentru Valea Jiului, care şi-a început deja activitatea, practic, evaluând, împreună cu Guvernul României, necesităţile, potenţialul investiţional în Valea Jiului, identificarea proiectelor deja existente. Mai are să completeze ceea ce s-a investit deja, pentru că, în ultimii ani, cel puţin în perioada 2007 – 2013, au fost investite mai mult de 2,5 miliarde de lei în judeţul Hunedoara şi în oraşele din Valea Jiului”, a mai adăugat Corina Crețu.

La Conferința ”Regiunile carbonifere din România în tranziția energetică”, organizată la Petroșani de Confederația Meridian au mai participat ministrii Fondurilor Europene – Rovana Plumb – și Românilor de Pretutideni – Natalia Intotero, alți demnitati ai Guvernului român și ai UE, parlamentari ai județului Huneodara, conducerea Consiliului județean Hunedoara, primarii Văii Jiului, lideri de sindicat și specialiști din cadrul CEH.

[slideshow_deploy id=’17636′]