Ministrul Mediului: Programul Rabla începe de luni. Cele 30.000 de prime de casare vor putea fi accesate
Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a declarat că programul Rabla va fi reluat de luni, 17 septembrie, fiind vorba de 30.000 de noi prime de casare disponibile în urma aprobării de către Guvern în această săptămână a rectificării Fondului pentru Mediu cu 198 de milioane de lei.
„De luni va începe programul Rabla. Cele 30.000 de prime de casare aprobate prin rectificare vor putea fi accesate de către români. Acordăm în continuare aceeaşi primă de casare de 6.500 de lei, putem să cumulăm această sumă de casare. Dacă cumpărăm o maşină hibrid, primim încă 1.700 de lei”, a evidenţiat ministrul Gavrilescu.
Potrivit acesteia, prin cele 30.000 de noi prime de casare se ajunge la un total de 50.000 de prime acordate în acest an pentru achiziţia de maşini noi, iar Guvernul intenţionează să menţină şi în anul următor acest număr de prime de casare acordate prin Rabla Clasic, aproape dublu faţă de media alocărilor din ultimii doi ani.
Guvernul a aprobat, joi, rectificarea pozitivă a bugetului de venituri şi cheltuieli pentru 2018 al Administraţiei Fondului pentru mediu cu suma de 714,7 milioane lei, bani care vor fi utilizaţi pentru suplimentarea mai multor proiecte şi programe finanţate din Fondul pentru mediu.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, a explicat că, astfel, Administraţia fondului pentru mediu va asigura resursele financiare pentru mai multe proiecte şi programe.
„Se asigură, astfel, alocarea de sume suplimentare unor programe finanţate din Fondul de mediu care s-au dovedit de succes. Mă refer aici la programul ‘Rabla’ care va fi suplimentat cu suma de 198 de milioane de lei, atât pentru persoane fizice, cât şi pentru persoane juridice. Suma reprezintă echivalentul a 30.000 de prime de casare, ceea ce înseamnă că în acest an, în anul 2018, vom asigura aproximativ 50.000 de prime de casare, cu aproximativ 78% mai multe faţă de anul trecut şi aproape dublu faţă de anul 2016”, a spus Barbu.
Sursa Agerpres.ro
[slideshow_deploy id=’13837′]