Ziua Mondială de Monitorizare a Apei e doar o dată pe an, dar Apa Serv face acest demers zi de zi

Preocupãrile Apa Serv Valea Jiului pentru ceea ce înseamnã controlul permanent al calității apei potabile livrate  consumatorilor din regiunea Văii Jiului  constituie una din direcțiile prioritare. În acest context, Ziua mondialã de monitorizare a apei, marcată la nivel internațional la data de 18 septembrie, nu putea trece nemarcatã.

Evenimentul marcat de operatorul de apã si canal din Valea Jiului se înscrie în planul de mãsuri adoptat de societate cu privire la calitatea apei. „Calitatea apei potabile pe care o furnizãm abonaților noștri  reprezintă un etalon al muncii pe care o facem și, tocmai de aceea, acordăm acestui  obiectiv toată atenția cuvenită. În mod similar, atenția față de mediu reprezintă una din condițiile impuse de statutul României ca stat membru al Uniunii Europene și este o obligație asumată de noi în contractele de finanțare care ne-au asigurat modernizarea sistemului de epurare a apelor uzate. Pentru controlul permanent al acestor obiective, laborantele noastre de la laboratorul Central al Apa Serv au un rol cheie în activitatea noastrã, care deși nu este la fel de vizibil ca al celorlalte servicii, este unul prezent permanent în monitorizarea calități serviciilor pe care le oferim”, a declarat Cristian Ionicã, directorul general al  Apa Serv Valea Jiului.

Ziua monitorizãrii apei a fost instituitã pentru a încuraja și educa oamenii cu privire la modul de monitorizare a componentelor apei din zona lor, și se sărbătorește în fiecare an pe data de 18 septembrie. Cu acest prilej, sunt luate probe din corpurile de apă ale țărilor participante, țara noastră fiind printre ele. În prezent, Ziua mondialã de monitorizare a apei (World Water Monitoring Day) este un program al EarthEcho International și se realizează sub numele EarthEcho Water Challenge (fostul World Water Monitoring Challenge).

 

O evaluare fãcutã de Compania Națională “Apele Române” arãta cã bazinul hidrografic al Jiului are cele mai multe și cele mai lungi sectoare de râuri cu o calitate a apei foarte bunã din punct de vedere fizico-chimic. În acest context, practic, sursele de  alimentare ale Apa Serv Valea Jiului sunt de o calitate ridicatã, însã acest lucru nu înlesnește misiunea operatorului în ceea ce privește verificarea și monitorizarea parametrilor de calitate a apei. ”Chiar dacã este o apã cu o calitate bunã din punct de vedere  bacteriologic, în ultima perioadã am constatat cã are un PH ridicat iar din acest motiv este nevoie de o tratare si monitorizare mai atentã din partea noastrã”, spune Cristiajn Ionică, directorul general al Apa Serv.

În prezent, monitorizarea apei potabile în Valea Jiului este realizatã de Apa Serv pe baza unui program de prelevare din toate orașele Văii Jiului, atât din rețeaua de  distribuție, de la rezervoarele de înmagazinare precum și de la rezervoarele de apă potabilă de la fiecare stație de tratare. ”Pentru a  compara performanțele laboratorului Central si pentru a indica la ce abatere standard se situeazã rezultatul laboratorului în raport cu valoarea atribuită, participãm la scheme de încercãri de competență în fiecare an. Evaluarea externă a calității apei se executã în vederea stabilirii performanțelor laboratorului nostru și este cel mai important instrument de convingere asupra calității rezultatelor furnizate de laborator. Asta însseamnă, practic, cã analiza apei de la Laboratorul Central trebuie să fie (și este!) aceeași cu rezultatele obținute de o probă de apã la celelalte laboratoare din toată Europa, participante la schemă”, explică directorul general al operatorului de apă potabilă din Valea Jiului.

[slideshow_deploy id=’19661′]