Traficanții n-au scăpat de probleme

DIICOT- Hunedoara a făcut apel în cazul sentințelor dictate de magistrații hunedoreni în dosarul în care au fost judecați mai mulți tineri pentru trafic de droguri.
Nu mai puțin de șase tineri din Valea Jiului au fost condamnaţi de magistrații Tribunalului Hunedoara la închisoare cu executare ori suspendare într-un dosar de trafic de droguri. Sentința primei instanțe a fost atacată de inculpați, însă nemulțumiți de pedepse sunt și procurorii DIICOT Hunedoara. Aceștia cer completului de apel pedepse mai mari în cazul unor dintre traficanți, iar dosarul a fost înregistrat la Curtea de Apel Alba Iulia în urmă cu două zile. Printre condamnați se află și un recidivist, individul fiind închis pentru viol. Astfel, Orlando Suceveanu a primit aproape cinci ani de închisoare. Ioan Neguţi şi Marcel Greuruş au fost condamnaţi la câte trei ani şi opt luni de puşcărie. Petru Alin Vladislav a primit o pedeapsă de doi ani şi nouă luni închisoare, iar Adrian-Bogdan Tănase, de doi ani şi şapte luni. Maria Lacovei a fost condamnată la doi ani şi cinci luni cu suspendare. Acuzaţiile aduse celor şase sunt de: constituire de grup infracţional organizat, trafic de droguri de risc sau posesie ilegală de droguri de risc. Anchetatorii spun că trei dintre indivizi au constituit o grupare infracţională organizată cu scopul de a trafica droguri de risc. Drogurile erau puse la dispoziţie de Ioan Neguţi, iar ceilalţi le comercializau. Stupefiantele erau vândute către un cerc larg de consumatori, printre aceştia numărându-se un colaborator al anchetatorilor, care, sub acoperire, a cumpărat cannabis de la inculpaţi. Anchetatorii au mai stabilit că o parte dintre stupefiante provenea din Cluj-Napoca şi era comercializată consumatorilor cu preţuri cuprinse între 15 şi 50 de lei plicul. În ianuarie 2018, în urma unei acţiuni a poliţiştilor şi procurorilor de la Combaterea Criminalităţii Organizate Hunedoara, membrii reţelei au fost săltaţi de mascaţi, iar locuinţele le-au fost percheziţionate, fiind ridicate mai multe cantităţi de droguri. Toţi şase au fost arestaţi preventiv, măsură care le-a fost menţinută pe perioada judecării dosarului.

[slideshow_deploy id=’24093′]