Cât va fi salariul minim brut în anul 2019?

În urma discuțiilor avute la Palatul Victoria, guvernul urmează să elaboreze un act normativ prin care salariul minim va crește cu 150 de lei începând cu 2019.

Informația a fost confirmată de Bogdan Hossu, președintele Confederației Sindicale „Cartel Alfa”, la ieșirea de la discuțiile cu premierul Dăncilă, în cadrul Consiliului Național Tripartit.

„A rămas ca să se facă o hotărâre de guvern care să clarifice salariul minim pe economie începând de la 1 ianuarie 2019, care va fi probabil 2.050 de lei. (…) Salariul minim va creşte la anul cu 150 de lei. E prevăzut să crească cu 150 de lei brut, de acum până în 2022, când trebuie să ajungă la 2.500 de lei. (…) Urmează să scoată actul normativ, pentru că au nevoie ca să fie ca bază de calcul, inclusiv în bugetul de stat pentru 2019”, a declarat Hossu.

„De asemenea, urmează ca să ia în considerare propunerea făcută ca pe cumulul din pilonul I de pensii să apară un alt act normativ în care împreună cu indemnizaţiile sau pensiile speciale să nu depăşească un anumit factor de multiplicare faţă de pensia minimă, tocmai pentru a nu abuza legat de acest lucru prin diferitele acte normative speciale care au dus la dereglementări. (…)

Cumulul dintre pensia sau indemnizaţiile speciale împreună cu pilonul I, adică pensia contributivă, în cumul să nu depăşească o anumite valoare. Propunerea noastră a fost undeva de 10-12 ori faţă de pensia medie, ceea ce în 2021 ar însemna grosso modo undeva până la 20.000 de lei”, a mai spus el.

Hotărârea de guvern va reglementa întreprinderile și locurile de muncă ce vor beneficia de condiții speciale.

„S-a luat angajamentul de a scoate în procedură de urgenţă problematica unui act normativ care să reglementeze prelungirea aplicării condiţiilor de muncă deosebite pentru următorii trei ani de zile. De asemenea, pentru condiţii speciale a rămas ca legea să fie modificată în sensul în care prin hotărâre de guvern se vor specifica întreprinderile şi locurile de muncă ce vor beneficia de condiţii speciale, tocmai ca să fie mai flexibilă şi adaptabilă.

Avem cazuri în care astăzi există un blocaj, prin vânzarea întreprinderii, practic, îşi schimbă titulatura şi automat salariaţii pierdeau aceste condiţii speciale”, a precizat Hossu.

Sursa: evz.ro

[slideshow_deploy id=’27028′]