Gala The Best FIFA Awards fara Messi si Ronaldo
Duminica seara, intr-un cadru festiv, la Royal Festival Hall din Londra s-au decernat Premiile FIFA. Marele castigator al competitiei a fost croatul Luka Modric. Acesta a castigat titlul de Cel mai bun jucator al anului si a fost ales in cel mai bun 11 al anului.
Ceilalti castigatori au fost brazilianca Marta – cea mai buna fotbalista a anului, Didier Deschamp – cel mai bun antrenor din fotbalul masculin, Reynald Pedros – cel mai bun antrenor al anului in fotbalul feminin, Thibault Curtois – cel mai bun portar al anului, Mohamed Salah – pentru cel mai frumos gol al anului, Lennart Thy – Premiul Fair Play (a absentat de la meciul echipei sale pentru a dona celule stem pentru un bolnav de leucemie) si suporterii nationalei din Peru pentru energia si comportamentul din timpul Cupei Mondiale.
In echipa anului au fost selectati David de Gea (Manchester United), portar, Dani Alves (Paris Saint Germain), fundas dreapta, Marcelo (Real Madrid), fundas stanga, Rafael Varane si Sergio Ramos, ambii Real Madrid, fundasi centrali, Luka Modric (Real Madrid), N’Golo Kante si Eden Hazard (ambii de la Chelsea), mijlocasi, Lionel Messi (Barcelona), Cr. Ronaldo (Real Madrid/Juventus Torino) si Kylian M’bappe (Paris Saint Germain), atacanti.
Aflat an de an pe unul din primele doua locuri in preferintele bookmakerilor Unibet pentru castigarea trofeului de cel mai bun fotbalist al anului, argentinianul Leo Messi nu a fost ales printre cei trei finalisti la aceasta categorie si, desi se stia ca face parte din echipa celor mai buni fotbalisti, nu a participat la eveniment. Aceeasi stategie a adoptat-o si Cristiano Ronaldo, fotbalist nominalizat la ambele categorii.
Comunitatea fotbalistica pare a considera ca absenta celor mai valorosi fotbalisti ai momentului de la festivitate este o crasa lipsa de respect fata de ceilalti sportivi nominalizati, castigatori sau nu. Esenta sportului este aceea ca de cate ori cineva castiga, sunt multi cei care pierd. Acceptarea infrangerii ar trebui sa fie invatata de la cele mai fragede varste. Daca toti cei nominalizati alaturi de cei doi de-a lungul celor 10 ani in care au castigat cu randul trofeul de cel mai bun fotbalist, ar fi absentat de la eveniment, acesta si-ar fi pierdut din stralucire si, cel mai probabil, ar fi disparut.
Este drept ca Ronaldo a avut suficiente realizari pentru a castiga, iar Messi, desi nu a fost nominalizat, ramane unul dintre fotbalistii de top, dar, pentru a reveni la stralucirea de altadata, ei trebuie sa realizeze inca multe lucruri si sa dea dovada de mai mult respect pentru cei alaturi de care joaca.