Investițiile publice care urmăresc ca viața copiilor din Vulcan să poată realiza un salt calitativ au fost tratate de municipalitatea din Vulcan cu maximă responsabilitate. Este știu faptul că Vulcanul este prima localitate din județul Huneodara care a reușit să utilizeze fonduri europene semnificative prin care au fost reabilitate și modernizare toate unitățile de învățământ din oraș. Cu alți bani, de la bugetul local sau de la Bugetul de stat au fost realizate și o alte construcții destinate copiilor și tinerilor: terenuri și săli de sport, cinematograf, centrul Șansa, locuri de joacă ș.a.m.d.
Cea mai recent investiție realizată pentru copiilor Vulcanului, pacul de joacă din Colonia de Jos, dat în folosință la finalul săptămânii trecute, i-a determinat pe cetățeni să solicite, în numele copiilor, realizarea cât mai multor obiective de acest tip, necesare pentru copiii din toate cartierele Vulcanului.
În fața acestor propuneri, primarul Gheorghe Ile are deja câteva vești bune. Acesta informează că Primăria se află deja în etapa de finanțare a altor 4 obiective similare, realizate tot prin Grupul de Acțiune Locală Vulcan, dar care vor prinde viață din 2019. Astfel, anul viitor urmează să fie realizate încă un loc de joacă cu teren de sport în cartierul Colonia de Jos, un loc de joacă și un teren de sport în cartierul Micro 3 B, un loc de joacă și un teren de sport în cartierul Crividia și un alt loc de joacă în Centrul vechi.
”Într-un fel mă bucur că cetățenii cer cu titlu de urgență realizarea a cât mai multe locuri de joacă pentru copii și parcuri, chiar dacă uneori modul de adresare ar putea fi cu mult mai bun”, a precizat primarul Gheorghe Ile.
Acesta le-a răspuns și cetățenilor care, într-un mod critic, vorbesc și despre alte obiective ce necesită intervenia autorităților și care-i au ca principali destinaari pe copii. Un astfel de subiect este și cel legat de parcul Avram Iancu. Pentru acesta, autoritățile locale au căutat tot felul de soluții pentru a-l putea integra într-un proiect european de modernizare corespunzătoare. Lucrurile însă nu sunt chiar atât de simple. Acum, Primăria a decis că Parcul Avram Iancu trebuie să intre obligatoriu și cât mai repede în reabilitare.
”Parcul Avram Iancu se va moderniza începând cu 2019 doar din fonduri de la bugetul local. Pentru zona centrală a municipiului sunt în discuție la nivelul echipei executive a Primăriei și alte amenajări de locuri de joacă și spații verzi de odihnă și recreere. În paralel se vor executa lucrări de refacere și reamenajare a locurilor de joacă existente și aici este bine să amintim tuturor, că de-a lungul anilor s-au făcut investiții importante în mai multe zone ale municipiului, pentru realizarea de locuri de joacă. Am spus și repet: doresc ca și orice alt cetățean al municipiului, să văd toate acestea realizate cât mai repede. Conform posibilităților reale, fiecare obiectiv se va realiza la momentul potrivit”, a mai spus primarul Gheorghe Ile.
Cert este că, dintr-o analiză statistică a investițiilor publice realizate în municipiul Vulcan în ultimul deceniu, cele care i-au avut ca principali destinatari pe copiii Vulcanului ocupă primul loc.