Ministrul Transporturilor: Autostrada Sibiu-Piteşti aşteaptă acordul de mediu. Toate formalităţile în vederea obţinerii acestui acord au fost îndeplinite

Ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a declarat marți, la audierile din comisia de specialitate a Camerei Deputaţilor, că Autostrada Sibiu-Piteşti aşteaptă acordul de mediu, iar din perspectiva Ministerului Transporturilor au fost îndeplinite toate formalităţile corespunzătoare în vederea obţinerii acestui acord.

„Autostrada Sibiu-Piteşti aşteaptă acordul de mediu, din perspectiva Ministerului Transporturilor fiind îndeplinite toate formalităţile corespunzătoare în vederea obţinerii acestui acord. Astăzi, Ministerul Mediului, prin autorităţile sale, îndeplineşte procedurile corespunzătoare pentru eliberarea acestui acord”, a spus Şova.

Întrebat după audieri cum se explică faptul că Autostrada Sibiu-Piteşti nu are acord de mediu după ce, la începutul lunii septembrie, vicepremierul şi ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a dat asigurări că au fost deblocate toate proiectele care aveau nevoie de acorduri de mediu, şeful de la Transporturi a răspuns: „Eu vă asigur că nu am minţit când am spus că astăzi la Compania de Administrare a Infrastructurii Rutiere nu există acordul de mediu pentru A1 Autostrada Sibiu-Piteşti”.

Şi directorul general al CNAIR, Narcis Neaga, prezent la audierile din Comisia pentru transporturi din Camera Deputaţilor a afirmat că „pe Sibiu-Piteşti până nu avem acordul de mediu nu lansăm licitaţiile”.

„După obţinerea acordului de mediu, care sperăm că va fi în acest an, cât mai repede, suntem pregătiţi să lansăm lotul 4. Loturile 2 şi 3 anul viitor, în 2019. Cu privire la loturile 2 şi 3, lucrăm, punem în ordine toate documentele pe care le-am primit de la proiectant, pentru că este un volum foarte mare de informaţie, ţinem legătura cu Jaspers, iar legătura este un pic debalansată de data aceasta în favoarea noastră. Nu mai acceptăm chiar orice. Acum se discută punctual, pe soluţii. Din cauza asta s-a întârziat un pic la loturile 2 şi 3. Au fost nişte întârzieri acolo şi din cauza calităţii studiilor geo care au fost puse la dispoziţie de către proiectant şi încercăm acum o variantă în care să minimizăm riscul la care este supusă autoritatea publică. Deci, 2 şi 3 în 2019. Pregătim licitaţia pentru studii geo special pentru loturile 2 şi 3. În această iarnă sperăm să fie pe SEAP”, le-a spus Neaga deputaţilor.

În ceea ce priveşte autostrada Piteşti-Craiova, săptămâna viitoare vor fi anunţaţi câştigătorii loturilor 1 şi 2.

„Pentru Piteşti – Craiova, săptămâna viitoare vom anunţa câştigătorii tronsoanelor 1 şi 2. În ceea ce priveşte tronsoanele 3 şi 4, avem o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care ne este defavorabilă. Aşteptăm acum motivarea, după aceea probabil că va trebui să anulăm licitaţia. Să vedem mai întâi ce scrie în motivare. Pe 3 şi 4”, a adăugat şeful CNAIR.

Ministerul Mediului a deblocat toate proiectele care aveau nevoie de acorduri de mediu şi a emis până la ora actuală acorduri de mediu pentru 350 de kilometri de autostrăzi, a declarat, recent, vicepremierul şi ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu.

„Când am venit la minister, am cerut din prima zi situaţia acordurilor de mediu pentru fiecare tronson de autostradă, pentru că ştiam din 2015 cum am lăsat situaţia la Ministerul Mediului şi am vrut şi eu să văd dacă există măcar o evoluţie. Am chemat Agenţia Naţională de Protecţie a Mediului şi toţi responsabilii, directorii din direcţiile Ministerului Mediului şi le-am spus clar: ‘Vreau în cel mai scurt timp, respectând legea de mediu, să daţi acordul de mediu pe tot ceea ce este cerut de Ministerul Transporturilor, prin CNAIR. Şi, dacă este nevoie, eu personal mă voi întâlni cu Compania Naţională de Autostrăzi’, lucru pe care l-am şi făcut. Nu mi-a fost ruşine că eu sunt ministru şi am stat de vorbă cu un director de companie, dar am deblocat toate şi Ministerul Mediului, prin Agenţia Naţională de Mediu, a dat toate acordurile de mediu. A rămas acum tronsonul Sibiu – Piteşti la stadiul de evaluare de impact, urmează CAT-ul şi să dăm acordul de mediu”, a afirmat ministrul.

 economica.net

[slideshow_deploy id=’19661′]