România, cel mai mare producător de nuci din Europa. Cultivatorii vor să se organizeze într-o asociație pentru a investi într-un brand de țară

După doi ani cu randamente record, România a devenit cel mai mare producător de nuci al Europei, iar producțiile sunt în creștere ca urmare a majorării suprafețelor. Numai cu soiuri românești s-au cultivat în ultimii ani 400 de hectare și alte sunt 300 în pregătire, iar cultivatorii vor să se organizeze într-o asociație pentru a investi într-un brand de țară și o unitate de procesare. De asemenea, se caută un fond de investiții pentru cea mai mare livadă cu nuci din România.

Producătorii de nuci din România se bucură de al doilea an consecutiv cu producții peste media ultimilor cinci ani, astfel că anul trecut am devenit cel mai mare producător al UE, după Franța și Italia, indică ultimul raport al Agenției pentru Agricultură al SUA, cel mai mare importator de nuci din Europa. Mai exact, în anul de marketing 2018/2019, producția locală este estimată la 44.000 de tone, față de 42.400 de tone Franța și 16.000 Spania. În 2016, România a avut o producție de 34.100 de tone, fiind al doilea cel mai mare producător european după Franța.

„În ciuda perioadei reci din aprilie 2017, cultivatorii au cules o producție record, cu 35% peste anul anterior. În 2018, condițiile meteorologice favorabile au dus la creșterea optimă a nucilor, astfel că se preconizează o producție mai mare decât media ultimilor cinci ani, dar cu 4% mai mică decât cea din 2017”, se menționează în raportul USDA. Chiar și așa, România rămâne cel mai mare producător european, poziție pe care și-a câștigat-o în 2017 printr-o producție de 45.800 de tone, iar premisele sunt dintre cele mai bune având în vedere interesul pentru acest tip de cultură.

„În ultimii 3 ani s-au înființat 400 de hectare noi doar cu materialul nostru, avem 100 în pregătire pentru anul acesta urmând înca 200 anul următor”, a declarat pentru ECONOMICA.NET Radu Câmpean, consultant Nucifere Regia, una dintre cele mai mari pepiniere din România, cu sere de sădire și dezvoltare a unor soiuri de nucă tradiționale românești.

Planuri pentru livadă de 1.000 de hectare cu nuci

Potrivit acestuia, planurile sunt însă și mai ambițioase compania, cu ajutorul căreia se va înființa anul viitor și o asociație a cultivatorilor de nuci din soiuri românești, căutând parteneri pentru o plantație de peste 1.000 de hectare. „Noi avem o livadă de 70 hectare în județul Mureș constituită în mai multe etape, începând cu 2014. Anul acesta am obținut și primele roade, undeva la 15 nuci/pom și urmează să mai înființăm alte 70 de hectare. Avem însă un alt proiect, o livadă foarte mare de 1.000 de hectare pentru care căutăm un fond de investiții. Considerăm că aceasta este o afacere pentru două generații, o astfel de cultură fiind foarte longevivă, de 40-60 de ani dacă este întreținută”, mai spune specialistul, potrivit căruia profiturile pot ajunge la câteva mii de euro.

„Conform unor calcule cu datele actuale, se poate ajunge lunar undeva la 1.000 de euro pentru nuca în coajă și 3.000 de euro pentru miez, la o livadă de 5 hectare lunar, dupa anul 12 când nucul ajunge la maturitate”, susține Câmpean, conform căruia pomul intră pe rod după 4-5 ani, se poate face o producție economică după 7 ani (800 de kg pe hectar), iar din anul 12 producția este maximă, de 2.200 kg/hectar.

Investiția inițială într-o plantație de nuci ajunge la 4.000-7.000 de euro pe hectar, iar întreținerea anuală este de 500-600 de euro pe hectar. Cultivatorii pot însă beneficia de subvențiile de la stat, care se ridică la 150-190 de euro pe hectar pe an (subvenția pe suprafață) la care se pot adăuga 620 de euro pe hectar dacă cultura este certificată bio. „Cei care au plantat din fonduri proprii au undeva la 3-5 hectare, dar sunt și cultivatori care accesat fonduri UE și care au în medie 20-30 de hectare”, mai spune reprezentantul Nucifere Regia.

Un brand pentru România

În ceea ce privește piața de desfacere, Câmpean susține că, la nivel global, piața este acoperită doar în proporție de aproximativ 50% ceea ce face o astfel de investiție una extrem de sigură. Și prețul obținut ar putea fi unul mai mare, spune consultantul, dacă se va investi în imaginea României ca furnizor de nucă de cea mai bună calitate. „Vrem să creăm un brand în jurul soiurilor de nuci românești care nu sunt foarte cunoscute pe plan internațional. Astfel, vom putea comercializa soiurile autohtone la un preț similar cu cel al soiurilor străine.

Spre exemplu, anumite soiuri din Franța se vând la nuca în coajă cu 5 euro pe kg, iar miezul poate ajunge la 10 euro pe kg. Soiurile românești se vând la export cu 30-50% mai ieftin, iar în piețe la noi kilogramul este 2-3 euro în coajă și 7 euro miez. Aceasta în mare parte pentru că aceste nuci din piețe nu provin din nuci altoiți ci din flora spontană”, explică Câmpean conform căruia Nucifere Regia comercializează exclusiv soiuri autohtone provenite de la 3 stațiuni de cercetare din România. Aceasta pentru că soiurile sunt cel mai bine adaptate climei și condțiilor pedologice din țară.

În ceea ce rivește produsul finit, consultantul susține că pentru producția din livada Nucifere Regia se poartă deja discuții pentru exportul în statele arabe, cererea fiind atât pentru nuca în coajă cât și pentru miez sau uleiuri. „Există unități de pocesare și în România, dar mai mici. Asociația pe care o vom înființa și care are deja în jur de 50 de potențiali membri (care au culturi de nuci din soiuri autohtone n. red.) are în plan investiția într-o unitate de procesare unde toți membrii vor avea posibilitatea de a-și valorifica producția”, mai spune Câmpean.

Nucifere Regia este un business de aproximativ 300.000 de lei, din datele Ministerului de Finanțe, deținut de managementul celei mai mari case de bijuterii din România, Sabion.

economica.net

[slideshow_deploy id=’17636′]