Biroul CJH din Petroșani a fost deschis locuitorilor Văii
Cetățenii celor șase localități ale Văii Jiului vor putea să discute cu aleșii județeni diferite probleme ce țin de administrația județului. Biroul Consiliului Județean Hunedoara va fi deschis de luni până vineri.
La eveniment au luat parte consilierii județeni din Valea Jiului, președintele Consiliului Județean Hunedoara, Mircea Bobora, dar și administratorul public al județului, Costel Avram. Biroul CJH de la Petroșani va avea un angajat în permanență și funcționează într-o clădire a Universității din Petroșani, pentru care instituția județeană plătește o chirie lunară de circa 400 de lei. „Este un birou pe care l-am considerat necesar de mai mult timp. (…) Am deschis acest birou pentru a prezenta modul transparent în care se acționează în Consiliul Județean Hunedoara în ceea ce vizează îmbunătățirea condițiilor socieo-economice și din Valea Jiului. Toate dolenațele și sesizările sunt preluate de un angajat, dar în același timp va fi un program în care absolut toată lumea, președintele, vicepreședinți și consilierii județeni vor avea un program de audiență. (…) Și fără acest birou CJH a avut o preocupare deosebită pentru Valea Jiului, dar nu numai atât. Noi încercăm să direcționăm investitori mici sau mijlocii în Valea Jiului”, a declarat președintele CJ Hunedoara, Mircea Bobora. În cadrul punctului de la Petroșani, toți consilierii județeni indiferent de culoare politică vor putea discuta cu cetățenii celor șase loalități ale zonei.
[slideshow_deploy id=’36590′]