Antreprenorul care a câștigat licitația pentru execuția lucrărilor de reabilitare a drumului județean 709F care asigură accesul în zona turistică Parâng a adus primele utilaje în munte și a demarat lucrările.
Informația a fost confirmată joi, de oficialii Consiliului județean Hunedoara, la evenimentul prilejuit de deschiderea noului cabinet teritorial al instituției județene, la Petroșani. ”După cum știți, contractul de execuție a fost semnat în urmă cu câteva săptămâni, iar constructorul, compania Strabag, și-a făcut organizarea de șantier și de câtev zile au început lucrările. Eu sper că, așa cum au promis cei de la firma executantă, anul viitor să putem urca până sus în Parâng, pe drum asfaltat”, a declarat Costel Avram, administratorul public al județului Hunedoara.
Drumul turistic Cabana Rusu – Parâng. va fi modernizat pe o lungime de 4 kilometri, iar costurile de execuție se ridică la peste 17 milioane de lei. Fondurile destinate modernizării vin prin Programul Național de Dezvoltare Locală, iar dirata de execuție este de 27 de luni.
Administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram a mai anunțat totodată că, pentru Valea Jiului, anul acesta sunt prevăzute lucrări de reparații și la drumul județean care asigură accesul turiștilor în stațiunea Straja, în urma solicitărilor primite în acest sens de la Primăria municipiului Lupeni. ”Am analizat aspectele semnalate de domnul primar Lucian Resmeriță și în perioada imediat următoare, vom face reparațiile necesare la drumul spre Straja, astfel încât acesta să poată fi pus la dispoziția turiștilor în acest sezon de iarnă în condiții acceptabile urmând ca, anul viitor, să cuprindem în bugetul județului, fonduri pentru reabilitarea integrală, prin turnarea unui nou covor de asalt pe acest drum, de asemenea, foarte important pentru dezvoltarea turismului în regiunea Văii Jiului”, a declarat Costel Avram.