Copiii care petrec mai mult de două ore zilnic în faţa ecranelor au capacităţi cognitive mai slabe decât cei care se expun limitat
Potrivit unui studiu, copiii care petrec mai mult de două ore zilnic în faţa ecranelor au capacităţi cognitive mai slabe decât cei care se expun limitat.
Studiul a fost publicat, joi, în revista britanică Lancet Child and Adolescent Health, potrivit AFP și a fost condus de cercetători canadieni de la Institutul CHEO, Universitatea din Ottawa şi Universitatea Carleton. Acesta a fost realizat pe un grup de 4.520 de copii cu vârste cuprinse între 8 şi 11 ani din mai multe regiuni din Statele Unite.
Aceşti copii petrec în medie 3,6 ore zilnic în faţa ecranelor – telefoane, tablete, computere, televizoare -, peste limita recomandată de autorităţile canadiene, care îndeamnă la mai puţin de două ore petrecute în faţa ecranelor, între 9 şi 11 ore de somn şi cel puţin o oră de activitate fizică în fiecare zi
Dintre numărul total al copiilor participanţi la studiu, doar un copil american din 20 (5%) respectă recomandările. Aproape unul din trei (29%) nu îndeplineşte niciuna dintre acestea: nici odihnă suficientă, nici folosirea limitată a ecranelor, nici activitate fizică.
Doar jumătate (51%) dintre copiii participanţi la studiu dorm suficient, 37% petrec mai puţin de două ore în faţa ecranelor şi 18% practică o oră de activitate fizică în fiecare zi, potrivit chestionarelor completate de familii.
În urma testelor cognitive referitoare la limbaj, memorie, capacitate de reacţie şi concentrare, studiul scoate în evidenţă o legătură foarte clară între timpul petrecut în faţa ecranelor şi performanţele copiilor.
„Am ajuns la concluzia că mai mult de două ore petrecute de copii în faţa ecranelor le sărăceşte dezvoltarea cognitivă”, precizează Jeremy Walsh de la Institutul CHEO din Canada, care îndeamnă pediatrii, părinţii, educatorii şi factorii de decizie să limiteze expunerea minorilor la dispozitivele cu ecrane şi să prioritizeze problema somnului.
Dintre cele trei criterii – odihnă, timpul petrecut în faţa ecranelor şi activitatea fizică – somnul şi expunerea la dispozitivele cu ecran sunt în mod direct legate de facultăţile intelectuale ale copiilor, în timp ce activitatea fizică singură nu are impact asupra capacităţii cognitive, fiind în acelaşi timp factorul cel mai important pentru o bună sănătate fizică a copilului.
Recomandările privitoare la odihnă şi la activitatea fizică făcute de Canadian 24-Hour Movement şi publicate în 2016 sunt conforme cu cele ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, însă aceasta din urmă nu face menţiuni specifice referitoare la utilizarea ecranelor, se mai precizează în studiu.
Educatorii şi oamenii de ştiinţă avertizează din ce în ce mai des împotriva timpului petrecut în exces în faţa ecranelor, subliniind efectele care pot fi de la dificultăţi de concentrare la dependenţă.
Pediatrii americani recomandă ca cei mici să nu privească la televizor înainte de împlinirea vârstei de 18 luni.
Agerpres.ro
[slideshow_deploy id=’19661′]