Condamnat pentru tentativă de viol
Un tânăr din Țara Hațegului va sta cel puțin doi ani în pușcărie, dacă după apel sentința îi va fi menținută. Individul a vrut să-și violeze vecina, o pensionară de 76 de ani.
Teribila faptă a avut loc în primăvara acestui an, iar o femeie din localitatea Pui a trecut prin momente de groază din cauza agresorului de 19 ani. Tânărul, Bălușe Ioan Doinel, zis „Dede”, a intrat peste ea în casă și a încercat să o violeze. A fost prins de polițiști și arestat preventiv, iar Judecătoria Hațeg l-a condamnat la închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu și tentativă de viol. Pedepsele i-au fost contopite și după adăugarea unui spor, individul a rămas cu 3 ani şi 2 luni de închisoare în regim de detenţie. Acesta a atacat soluția cu apel și urmează ca magistrații de la Alba să decidă dacă pedeaspa primită este justă. Pe de altă parte, victima a reușit să se împotrivească agresorului și astfel a scăpat de viol. Într-un moment de neatenţie a acestuia, femeia a scăpat din mâinile lui şi a fugit la o vecină. Bătrâna a avut totuși nevoie de spitalizare în urma loviturilor încasate de la individ.
[slideshow_deploy id=’20328′]