”Meditații pentru BAC” în următoarea premieră a teatrului din Petroșani

Duminică, 7 octombrie 2018, de la ora 19,00 iubitorii de teatru din Valea Jiului sunt invitați la o nouă premieră atistică. De data aceasta este vorba despre dramatizarea celebrului roman „ION”- de Liviu Rebreanu. Regia artistică, Dramatizarea și Muzica acestui spectacol sunt semnate de Marius Oltean iar scenografia îi aparține Vilhelminei Bekesi.  

În această piesă, regizorul Marius Oltean transpune pe scenă viața satului cu întreaga lume țărăneasca: „bocotani”, sărantoci, oameni de pripas, preot, învățător, funcționari de stat, oameni politici, reprezentanți ai autorităților austro-ungare formează o galerie ce ilustrează o realitate social-economica, politică si culturală din satul ardelenesc din primele decenii ale secolului al XX-lea.

Potrivit reprezentanților teatrului din Petroșani, punerea în scenă a celui mai citit roman românesc este nu doar o reîntâlnire a iubutorlor de teatru cu emblematicul personaj al lui Liviu Rebreanu, ci și o utilă ”meditație prin artă”, pentru adolescenții care se pregătesc deja în vederea susținerii examenului de Bacalaureat. ”Ne-am gândit că ar fi mult mai util pentru elevii de liceu să asimileze unul dintre subiectele aflate în programa de bacaulareat, dacă le propunem să urmărească spectacolul „Ion” de Liviu Rebrean. Liviu Rebreanu este considerat creatorul romanului românesc modern, deoarece scrie primul roman obiectiv din literatura română”, se arată într-o informare a Teatrului.

Din distribuție fac parte: Radu Tudosie, Amelia Toaxen, Nicoleta Niculescu, Alexandru Cazan, Corina Vișinescu, Ionuț Stoica, Oana Liciu-Gogu, Daniel Cergă, Gheorghe Stoica. Scenografia este semnata de Vilhelmina Bekesi.

Prețul unui bilet este de 30 sau 25 de lei, în funcție de categoria locului. Elevii și studenții beneficiază de reducere.

[slideshow_deploy id=’19869′]



(Următoarea știre) »