Rețelele vechi și avariile dau bătăi de cap echipelor de intervenție ale Apa Serv
În zonele în care sistemul public de alimentare cu apă și rețeaua de canalizare nu au beneficiat de investiții pentru reabilitare, în mod inerent apar probleme. Zi de zi, echipele de intervenție ale Apa Serv Valea Jiului sunt nevoite să acționeze de urgență la avariile semnalate în localitățile Văii Jiului.
Directorul general al Apa Serv Valea Jiului, Cristian Ionică, spune că unele intervenții sunt realizate rapid, în decurs de câteva zeci de minute, dar din păcate pentru altele timpul necesar pentru remedierea defecțiunii este ceva mai ridicat.
Spre exemplu, în data de 2 octombrie, din cauza avariei produse pe conducta de aducțiune care alimentează cartierul Micro3B din municipiul Vulcan, echipele de intervenție ale Apa Serv au lucrat zi lumină pană la remedierea completă a defecțiuni acestei rețele. ”Durata mare de reparație, de aproximativ 24 de ore, s-a datorat condițiilor grele de muncă și complexității lucrărilor, iar în tot acest timp apa potabilă a fost furnizată consumatorilor cu program de restricție, din rezervoarele de înmagazinare. Ne cerem scuze abonaților pentru disconfortul creat și ținem să precizăm că aceasta aducțiune foarte veche va fi înlocuită prin programul finanțat prin POIM 2014-2020”, explică directorul general al Apa Serv.
Acesta a mai precizat că, fără implementarea proiectelor de investiții în reabilitarea rețelelor de apă și canalziare, care au fost realizate deja în cadrul POR 2007-2014 și a celor care urmează să fie realizate în cadrul programului european POIM 2014-2020, problemele ar putea fi mult mai mari și mai greu de controlat și remediat, atât din punct de vedere tehnic, cât și financiar. ”Cu toate aceste probleme cu care ne cnfruntăm zi de zi, vrem să-i asigurăm pe abonații noștri că facem tot ceea ce ne stă în putință astfel încât să remediem rapid problemele care apar și încercăm să prioritizăm investițiile majore, astfel încât acestea să vizeze eliminarea factorilor cu risc major în ceea ce privește realizarea obiectivului nostru: apă de cea mai bună calitate, 24 de ore din 24, pentru toți locuitorii Văii Jiului”, a mai precizat Cristian Ionică.
[slideshow_deploy id=’17636′]