Inspectori fiscali germani și polițiștii fac percheziții în județ

Aceștia instrumentează alături de polițiștii un dosar de evaziune fiscală, faptă petrecută pe teritoriul german. Printre suspecți sunt și hunedoreni. Suspecții ar fi achiziționat scriptic autovehicule prin intermediul acestor societăți, evitându-se astfel plata TVA-ului către statul german, însă faptic beneficiarii reali ai achizițiilor ar fi fost persoane fizice din România.
 
Nu mai puțin de 69 de percheziții pe raza a 12 județe și a municipiului București, inclusiv în județul nostru, au fost făcute de polițiștii specializați în investigarea infracțiunilor economice însoțiți de specialiști ai fiscului german. Anchetatorii au vizat sediile mai multor firme și locuințele, în total 56 de persoane fiind bănuite de cauzarea unui prejudiciu de peste 21.000.000 de euro statului german.
” Echipe comune de anchetă compuse din polițiști specializați în investigarea criminalității economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, împreună cu investigatori fiscali germani din cadrul Autorității Fiscale din Nürnberg Sud – Oficiul de Investigare a Fraudelor Fiscale, efectuează mai multe percheziţii la domiciliile a 56 de persoane bănuite de evaziune fiscală„, se preciza într-un comunicat de presă emis de IGPR. Perchezițiile au avut loc pe raza judeţelor Cluj, Alba, Arad, Argeș, Bihor, Constanța, Hunedoara, Iași, Sălaj, Sibiu, Teleorman, Tulcea, precum și în municipiul București la adresele persoanelor bănuite și ale societăților comerciale administrate de acestea. Suspecții reușeau intermediul unor societăți comerciale de tip firmă fantomă din România, Ungaria, Slovacia, Cehia, Polonia și Austria să scape de plata TVA, astfel fiind fraudat statul german. Dosarul penal de evaziune fiscală este instrumentat de procurorii Parchetului Nürnberg-Fürth şi Parchetului de lângă Tribunalul iar prejudiciul calculat este de 21.300.000 de euro. Anchetatorii au dispus măsuri asiguratorii pentru recuperarea de la suspecți a prejudiciului.
[slideshow_deploy id=’27126′]