Chemați la unitățile militare
Acțiunea de mobilizare se desfășoară în perioada 15-19 octombrie a.c. pe teritoriul județului Hunedoara. Exercițiul are drept scop verificarea stadiului pregătirii populației, economiei și a teritoriului pentru apărare.
Pe timpul exercițiului, rezerviștii cuprinși în planurile de mobilizare sunt chemați la unitățile militare, pe durata a două-trei ore, în vederea desfășurării unor activități specifice de pregătire și actualizare a datelor de evidență militară, potrivit prevederilor legale în vigoare.
Exercițiile de acest tip se planifică și organizează periodic în toate județele țării, în baza Planului verificării stadiului pregătirii populației, economiei și teritoriului pentru apărare prin exerciții și antrenamente de mobilizare, aprobat de Consiliul Suprem de Apărare a Țării, în anul premergător desfășurării acestora. Potrivit Prefecturii Hunedoara, mobilizarea se desfășoară în baza legii privind regimul stării de mobilizare parțială sau totală a forțelor armate și al stării de război și este condus de Ministerul Apărării Naționale în cooperare cu Ministerul Afacerilor Interne.
[slideshow_deploy id=’17636′]