Oameni pasionați și dedicați țelului de a face bine semenilor acționează zi de zi, sub emblema Asociației ”Parco Cavalli” din municipiul Vulcan, devenită deja un simbol al activităților caritabile din Valea Jiului.
Voluntari cu suflet mare precum Roxana Irimia și Florin Petrișor Vrabie, dar și alți oameni care li s-au alăturat în dorința lor comună de a-i ajuta pe cei nevoiași, coordonează de o bună bucată de vreme un nou proiect caritabil, intitulat ”Arată că îți pasă”. Președintele Asociației Parco Cavalli, Florin Vrabie spune că acest proiect, demarat la începutul acestui an, continuă grație deschiderii tot mai mari pe care oameni de bine din comunitățile locale au arătat-o și datorită implicării lor active în derularea proiectului. ”Este un lucru apreciabil faptul că oamenii înțeleg sensul și importanța proiectului nostru și, cu fiecare gest de caritate, arată de fapt că și lor le pasă de cei nevoiași. Dorim să le mulțumim din inima tuturor celor care s-au implicat si au contribuit la succesul acestui proiect, prin intermediul căruia reușim să oferim hăinuțe, alimente și alte obiecte de strictă necesitate familiilor aflate în nevoie din cartierele cele mai sărace ale Vulcanului. În același timp, îi asteptăm în continuare pe cei care doresc să ni se alature și să se implice în derularea acestui proiect de suflet cu atât mai mult cu cât se apropie sărbătorile de iarnă și, împreună avem posibilitatea de a le face bucurii copiilor și familiilor cu stare materială precară din comunitatea noastră”, spune Florin Vrabie.
Acesta arată, în același timp, că pasivitatea față de cei aflați în nevoie, deși este şi ea o alegere, nu ajută nimănui. ”În loc să ne plângem şi să-i acuzăm pe ce care încearcă să facă ceva pentru semenii lor, ar fi bine să ne amintim fiecare dintre noi că noi înşine putem să fim – prin puterea propriului exemplu! – o componentă activă a schimbării pe care ne-o dorim. În loc să încercăm să-i schimbăm pe ceilalţi şi să le dăm sfaturi despre cum ar trebui să fie şi ce ar trebui să facă, putem chiar noi să începem să acţionăm aşa cum ne-am dori ca alţii să o facă. În loc să criticăm şi să ne ofensăm atunci când suntem criticaţi, putem chiar noi să fim cei care le arată celorlalţi că – în fiecare dintre noi – există şi trăsături demne de a fi admirate. Putem chiar noi să fim cei care, pas cu pas, construiesc un viitor mai bun pentru întreaga comunitate”, mai spune Florin Vrabie.
Unul dintre oamenii care au reușit, prin puterea propriului său exemplu, să arate că îi pasă cu adevărat de semenii săi este Roxana Irimie, o tânără care și-a transformat viața, prin propria sa voință dar și cu sprijinul venit din partea prietenilor de la Parco Cavalli într-o adevărată lecție de viață despre ce înseamnă să fii om bun și să faci acte de caritate pentru semenii tăi. ”În unele momente, poţi spune mai multe printr-o îmbrăţişare decât prin 1000 de cuvinte. Fii acolo cu tot sufletul când cineva are nevoie de tine pentru că atunci e momentul în care poţi dovedi cu adevărat cât de mult îţi pasă de acea persoană”, spune Roxana Irimia, tânăra din Vulcan care a demonstrat că nu există piedici în calea oamenilor, atunci când ceea ce vor să facă, fac cu dragoste, bunătate, voință și încredere în Dumnezeu.
Proiectul ”Arată că îți pasă” intră acum într-o nouă etapă la Asociația Parco Cavalli, pentru că se apropie săbătorile de iarnă. Inițiatorii proiectului îi așteptă acum pe cât mai mulți oameni cu suflet din Vulcan și din toată Valea Jiului să subscrie acestui proiect, să vină cu sprijin material constând în haine, jucării, alimente etc. astfel încât, lucrurile care le prisosesc să nu ajungă la ghena de gunoi, ci prin intermediul acțiunilor caritabile derulate de această asociație să ajungă la cei care au nevoie de acele lucruri.