O nouă ediție a Salonului Huneodrean al Cărții s-a deschis astăzi la Deva Mall. Evenimentul, aflat la cea de-a XIX-a ediție, este organizat de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoarase și se va desfășura în perioada 17-20 octombrie 2018.
La deschidere, în prezența unui numeros public, de toate vârstele și categoriile ocupaționale, alături de organizatori, a fost prezent și Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Mircea Flaviu Bobora, care a transis un cuvânt de salut. ”Vreau să în primul rând editurile prezente la Salon, pe dascălii care și-au adus elevii să ia contact direct cu lumea cărților și echipa Bibliotecii pentru organizarea ireproșabilă a unui eveniment de asemenea ținută. Consiliul Județean Hunedoara susține și încurajează astfel de evenimente care oferă cititorilor de toate vârstele ocazia de a achiziționa titlurile dorite și de a se întâlni cu scriitorii contemporani în cadrul lansărilor de carte”, spus Mircea Bobora, președintele CJH.
Ediția din acest an a Salonului, desfășurat sub semnul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, se va remarca prin prezența unor scriitori care vor prezenta cărțile lor dedicate acestei mari sărbători a românilor. Subliniem în mod deosebit prezentarea impresionantului volum intitulat Cartea de Aur a Centenarului Marii Uniri, realizată de prof. Bogdan Bucur, o lucrare excepțională ce oferă o veritabilă cronică în imagini a pregătirii și înfăptuirii Marii Uniri.
Încă din primul moment după deschiderea oficială a Salonului, publicul a avut plăcuta surpriză să asiste la un emoționant spectacol intitulat „Povestea Marii Uniri – Garda Națională de la Alba Iulia și personalitățile Unirii”, o reconstituire istorică realizată de Asociația Culturală pentru Istorie Vie Alba Iulia. Atmosfera de însuflețire patriotică din preajma Marii Uniri a fost excepțional documentată și adusă în fața noastră de experimentații reenactori din orașul Unirii. Atât activitatea Gărzii Naționale de la Alba Iulia, cea care a organizat Marea Adunare de la Alba Iulia în acea zi de duminică, 1 decembrie 1918, și a asigurat paza orașului, cât și personalitățile române cu rol crucial în făurirea Unirii, Regina Maria, Ion I. C. Brătianu și alții, au prins viață în fața publicului prezent la eveniment. A fost o reconstituire istorică ce a impresionat profund întreaga asistență.
Demne de menționat sunt și lansările de carte pe care le propune Editura Școala Ardeleană din Cluj-Napoca, autorii lor fiind importanți oameni de litere clujeni: profesorul universitar Mircea Muthu (cu volumele Repere culturale transilvane II. Alte contribuții istorico-literare și Balcanismul literar românesc. Panoramic sud-est european. Confluențe culturale) și istoricul literar Mircea Popa (cu volumele Avanposturi ale Marii Uniri; Lucian Blaga. Perspective transilvane și volumele îngrijite de Mircea Popa cuprinzând opera lui Victor Papilian).
Dr. Ovidiu Dragoș Argeșanu a fost prezent din nou la Deva și a susținut, în prima zi a evenimentului, conferința cu tema Karma și dreptul divin.
Pe lângă volumele consacrate Centenarului Marii Uniri ce se vor lansa în prezența autorilor, cele peste 120 de edituri din toată țara prezente la Salon vor avea pe standurile lor numeroase titluri pe teme legate de făurirea României Mari.
Din țară sunt prezente edituri din: Alba Iulia, Baia Mare, Brașov, Brăila, București, Cluj-Napoca, Dej, Drobeta-Turnu Severin, Iași, Oradea, Pitești, Reșița, Sibiu, Târgoviște, Timișoara.
Acestora li se adaugă edituri din Republica Moldova și Marea Britanie.
Editurile hunedorene – din Deva, Petroșani și Simeria – sunt și ele prezente și vor organiza lansările unor scriitori cunoscuți sau care își vor prezenta volumele de debut.
”Și în acest an, Salonul nostru va oferi o gamă tematică extrem de largă a titlurilor: de la beletristică la știință, de la istorie la artă, de la cărți pentru copii la cărți de călătorie și albume de artă, cărți în limbi străine, cărți de religie, de economie etc. Așa cum le-am promis cititorilor la edițiile precedente ale Salonului, și acum i-am asigurat că, în cele patru zile ale Salonului, vom avea privilegiul să ne aflăm într-o veritabilă cetate a cărții, un for de cultură în care cartea este la loc de cinste”, a declarat Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Județene din Deva.
Acesta a mai inforat că un moment artistic extrem de apreciat de public va fi cel din seara zilei de 19 octombrie, când Salonul îi va avea ca oaspeți pe Cimpoierii din Transilvania, conduși de îndrăgitul și talentatul artist Mircea Goian. ”Spectacolul oferit de ei – muzică medievală și tradițională – va fi de înaltă clasă și va reuși să transpună publicul cu secole în urmă, în sunetele unei muzici interpretate cu mult talent, fiecare piesă fiind o dovadă de virtuozitate din partea membrilor trupei. Cu siguranță vom avea și în acest an vizitatori ai Salonului de toate vârstele, de toate profesiile, din Deva și din județ, care vor veni să găsească aici cărțile pe care le caută, titluri noi din orice domeniu, să afle aici atmosfera pe care numai cartea o poate crea”, a mai spus Ioan Sebastian Bara.
Publicul iubitor de carte, artă și cultură în general este așteptat, în aceste zile, la Salonul Hunedorean al Cărții, în spațiul special amenajat în incunta Deva Mall. Intrarea este liberă.