”Undă verde” pentru modernizarea sistemului de iluminat public din municipiul Vulcan
În cursul zilei de astăzi, 17 octombrie, Consiliul Local al municipiului Vulcan a dat undă verde, prin votul unanim exprimat de reprezentanții legislativului, pentru unul dintre cele mai ample proiecte de dezvoltare urbanistică. Proiectul în cauză vizează modernizarea Sistemului de Iluminat Public dinn Municipiul Vulcan.
Hotărârile adoptate pentru acest proiect, au vizat aprobarea Temei de Proiectare și a Studiului de Fezabilitate aferente implementării proiectului, care are ca temă modernizarea iluminatului public stradal, pietonal și ornamental pe un contur constituit din sisteme de iluminat aflate în proprietatea municipiului Vulcan, în sensul eficientizării energetice și a facilitării tele managementului acestora.
Lucrările se vor desfășura în intravilan, pe domeniu public, proprietate a municipiului Vucan.
Potrivit proiectului adoptat de Consiliul local, modernizarea se va face la nivelul stradal rutier unde se vor înlocui aparatele de iluminat situate pe un număr de 1448 de stâlpi existenți din întregul oraș. De asemenea, proiectul prevede extinderea, respectiv construirea unui sistem de iluminat public nou, pe strada Nicolae Titulescu. În acest sens, pentru realizarea extinderii iluminatului public pe strada Nicolae Titulescu vor fi realizate rețele electrice subterane pe o lungime de 3600 m; se vor monta 104 stâlpi metalici, montați în fundație turnată sau tip pahar, 104 aparate de iluminat cu LED, prevăzute cu module de tele gestiune; 12 puncte de aprindere; 4 treceri de pietoni șinvor fi instalate două kit-uri fotovoltaice.
De asemenea, proiectul vizează și implementarea unui sistem de telegestiune pentru iluminat scalabil, capabil să gestioneze un minim de puncte luminoase. Soluția de tele gestiune va și capabilă să adreseze și să controleze punctele de lumină individual și pe grupuri, va gestiona date din surse deschise și va furniza interfață programabilă, API, pentru integrarea într-o eventuală aplicație de management digital a orașului.
Valoarea totală de implemengare a acestui proiect este de 12.822.832,10 lei iar lucrările se vor desfășura pe durata a 24 de luni.
”Aprobarea celor două proiecte de hotărâre de către Consiliul local reprezintă un moment deosebit de important pentru activitatea administrației publice locale. Am așteptat cu mult interes demararea acestui proiect amplu. complex și absolut necesar pentru ca municipiul nostru să beneficieze în mod unitar de un sistem de iluminat modern. Mulțumesc echipei tehnice care a depus eforturi substanțiale pentru pregătirea documentației. Mulțumesc colegilor din Consiliul Local pentru votul de astăzi. Mulțumesc tuturor cetățenilor care au înțeles, ori de câte ori am discutat despre acest subiect, că acesta reprezintă unul dintre punctele de atenție majoră pentru administrația publică locală”, a declarat primarul Gheorghe Ile.
[slideshow_deploy id=’13837′]