ORA DE IARNA 2018. Cum se schimbă ora şi de ce trecerea se face în noaptea de sâmbătă spre duminică

 Trecerea la ora de iarnă 2018 se face în noaptea dintre 28 octombrie şi 29 octombrie 2018 (sâmbătă spre dumincă), schimbarea orei făcându-se astfel încât ora 4:00 a dimineţii de 29 octombrie 2018 devine ora 3:00. Asta înseamnă că ne vom putea bucura de o oră în plus de somn iar duminică, 29 octombrie, va fi cea mai lungă zi din an, cu 25 de ore.

Daca decizia de a renunta la schimbarea orei nu se va aplica incepand de anul viitor, romanii vor potrivi ceasurile astfel:

– trecerea la ora de vara se va face anul viitor pe 31 de martie;

– trecerea la ora de iarna se va face pe 27 octombrie;

– in 2020 trecerea la ora de vara se face pe 29 martie;

– in 2020 trecerea la ora de iarna se face pe 25 octombrie.

Mulți au început să se întrebe dacă va exista o schimbare în ceea ce privește ora de iarnă 2018 având în vedere propunerea făcută de Comisia Europeană luna aceasta.

 Când se schimbă ora: Pentru următorii ani, trecerea la ora de vară şi la ora de iarnă se va face la următoarele date:

2019 – 31 martie – 27 octombrie

2020 – 29 martie – 25 octombrie

Mai exact, CE a propus să se renunțe la schimbarea sezonieră a orei în Europa, însă din 2019. Statele membre ale Uniunii Europene vor avea libertatea de a decide pentru totdeauna dacă doresc să aplice permanent ora de vară sau ora de iarnă.

„Schimbarea orei trebuie să înceteze. Statele membre ar trebui să decidă singure ca cetăţenii lor să trăiască în condiţii de oră de vară sau de iarnă. Este o chestiune de subsidiaritate.

Mă aştept ca Parlamentul şi Consiliul să împărtăşească acest punct de vedere şi să găsească soluţii care funcţionează pentru piaţa noastră internă. Suntem în întârziere”, a declarat Jean-Claude Junker în discursul său cu privire la starea Uniunii.

Ora de iarnă 2018. Ultima trecere în 2019 

Până în aprilie 2019, fiecare țară trebuie să anunțe dacă intenționează să aplice în mod permanent ora de vară sau pe cea de iarnă. Ultima trecere obligatorie la ora de vară ar avea loc duminică, 31 martie 2019.

Prin urmare, se va trecere la ora de iarnă 2018. Această schimbare va avea loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, 28 octombrie.

Ora de iarnă are ca scop folosirea cât mai mult timp posibil a luminii Soarelui, economisindu-se resurse desfășurării activităților umane pe lumină slabă.

Ora de iarnă 2018. Regula actuală aplicată în România din 1997

În România a fost introdusă ora de vară în 1932. Din 1943 a fost suspendată această trecere și reintrodusă în 1979. Regula actuală de schimbare a orei în funcție de anotimpeste în vigoare în România din anul 1997.

Ideea de a se schimba ora îi aparține politicianului american Benjamin Franklin și a fost pusă în aplicare în 1784. Austro-Ungaria și Imperiul German au fost primele care au implementat această schimbare la nivel național, începând cu 1916.

Unii medici susţin că odată cu trecerea la ora de iarnă se pot produce modificări în organism, însă acestea nu ar trebui să ne îngrijoreze. Important este să nu ne lăsăm influenţaţi de schimbarea orei, ci să tratăm totul ca atare.

„Persoanele care sunt mai influenţabile, mai sensibile, se autosugestionează mai mult şi se lasă mai mult influenţate de oră. Anumite persoane îşi tulbură ritmul de somn, dar nu este o problemă cu adevărat. Un oarecare deranj este în funcţie de cât de influenţabil eşti şi de cât de mult te gândeşti la asta. Omul cu gândurile lui face foarte multe lucruri şi bune şi rele”, a declarat, pentru RomaniaTV.net, Ioana Scurtu, medic de familie.

Cu toate acestea, alţi medici sunt de părere că schimbarea orei ne poate da peste cap ritmul de zi cu zi şi ne afectează sănătatea timp de două săptămâni, atât cât durează adaptarea completă a organismului.

Astfel, în această perioadă am putea resimţi o stare permanentă de oboseală şi vom fi lipsiţi de energie. Pe de altă parte, noaptea mai lungă nu înseamnă altceva decât o predispunere la depresie, iar cei care suferă deja de pe urma acestei afecţiuni devin şi mai sensibili. Tocmai de aceea, numărul sinuciderilor creşte în perioada imediat următoare schimbării orei.

Din aceste motive au fost ţări care au renunţat la schimbarea orei, Rusia şi Ucraina în 2011, iar Georgia şi alte state din Asia Centrală au renunţat încă din anul 2000.

Alţi specialişti spun că efectul schimbării de oră în ultimul weekend al lunii octombrie nu durează, aceştia avertizând că bucuria unui somn prelungit dispare în câteva zile.

„Bucuraţi-vă de o oră în plus de somn cât puteţi”, spun specialiştii de la Glasgow University, Marea Britanie, care avertizează că efectul schimbării de oră dispare în câteva zile, scrie dailymail.co.uk.

Afirmaţia acestora vine în urma unui studiu la care au participat peste 3.000 de adulţi din Marea Britanie şi care a demonstrat că, odată cu schimbarea orei, în ultimul weekend al lunii octombrie, calitatea somnului dispare. Cei mai mulţi dintre participanţii la studiu au declarat că se simt chiar mai energici şi mai fericiţi decât înaintea trecerii la ora oficială de iarnă. Însă beneficiile lenevirii de fiecare an, din ultima duminică a lui octombrie, dispar rapid, mulţi dintre cei care s-au declarat mulţumiţi de situaţie spunând că se simt mai rău ca atunci când dormeau mai puţin.

Mai mult, potrivit unui studio realizat de Universitatea Texas A&M, citat de yahoo.com, se pare că odată cu trecerea la ora de iarnă 2015 crește și riscul de accidente rutiere, atât în noaptea dintre sâmbătă și duminică, cât și în perioada săptămânii următoare.

Se pare că ora de iarnă 2018 ne pune în pericol, atât pe cei care se află în spatele volanului, cât și pe pietoni. În noaptea evenimentului, riscul de accidente rutiere crește cu aproximativ 7% față de perioada anterioară, iar dimineața, riscul este chiar mai ridicat cu 14%.

Se pare că haosul din trafic este cauzat de faptul că, deși nu ai avut, neapărat, tulburări de somn, organismului tău îi este dificil să se acomodeze cu schimbarea și se adaptează treptat la noul ritm de viață. Acest lucru ar putea duce la stări acute de oboseală, iar în această perioadă, simțurile nu vor fi la fel de ascuțite.

Odată cu trecerea la ora de iarnă 2018 încep să aibă loc schimbări chiar și la nivel emoțional. Întunericul ce apare cu o oră mai devreme decât până acum ne face să ne simțit triști și obosiți și chiar să experimentăm stări de depresie. Scurtarea zilei și dereglarea ceasului biologic duc la o tulburare afectivă sezonieră.

Depresia este o afecțiune periculoasă, care ne face să ne simțim deznădăjduiți, singuri și în permanență obosiți. Simptomele depresiei care intervin sunt: un apetit crescut, lipsa de energie, nervozitatea şi stresul.

ORA DE IARNĂ este ora oficială a oricărui stat de pe glob, ora de vară fiind cea vinovată pentru „dereglarea” ceasurilor, e drept, pentru un scop nobil, acela de a economisi energia electrică necesară pentru iluminatul public şi privat prin folosirea eficientă a luminii Soarelui pentru activităţile curente. Astfel, când trecem la ora de iarnă revenim practic la ora oficială.

În ţara noastră, acest sistem a fost instaurat în anul 1932. Pe atunci, ora se schimba în prima duminică a lunii aprilie respectiv în prima duminică a lunii octombrie. Această practică a rămas valabilă până în 1943, când legea trecerii la ora de vară nu a fost în vigoare. De abia după 36 de ani, în 1979, s-a revenit la acest procedeu.

romaniatv.net

[slideshow_deploy id=’20328′]