Au fost repartizate locuintele sociale din noul bloc C1 de la Vulcan
Consiliul local al municipiului Vulcan aprobat în ședința din 18 octombrie 2018 lista privind repartizarea locuințelor sociale ce aparțin domeniului public al municipiului Vulcan, situate în noul bloc C1, de pe strada Căprioara, nr. 3 (zona Dincă).
În acest scop, prin Anexa nr.1 la HCL nr.22/2016 Consiliul Local a aprobat “Regulamentul privind repartizarea, exploatarea şi administrarea locuinţelor sociale”. În baza acestui Regulament comisia stabilită prin hotărâre a consiliului local a avut de analizat cererile depuse și în urma verificării dosarelor pe baza criteriilor privind repartizarea locuinţelor sociale, a întocmit listele de priorităţi cu persoanele care au dreptul să primească o locuinţă socială, pe categorii de persoane. La întocmirea listei de priorități Comisia de locuinte a ţinut seama de următoarele criterii de repartizare a locuinţelor sociale, respectiv: 60% din locuinţele sociale pentru tineri căsătoriţi până la 35 ani; 20% din locuinţele sociale pentru tineri necăsătoriţi şi 20% din locuinţele sociale pentru alte persoane şi familii îndreptăţite. Având în vedere că la categoria “tineri căsătoriţi până la 35 ani” au fost 14 dosare care s-au încadrat în criteriile stabilite și au fost toate aprobate, restul solicitărilor au fost împărţite în mod egal între celelalte categorii.
După stabilirea listei de priorităţi, pe baza verificării dosarelor, s-au dat punctaje pe fiecare categorie de documente în parte, din numărul total de persoane selectându-se un număr de 49 pers./fam care îndeplinesc criteriile aprobate. Astfel, cele 49 de garsoniere și apartamente disponibile din acest bloc își vor primi locatarii în perioada imediat următoare.
Primarul municipiului Vulcan, Gheorghe Ile reamintește că administrația locală de la Vulcan a demarat procedurile de reabilitare a căminelor C1, C2, C3, zona Dincă, str. Căprioara nr.3, cu destinaţia “locuinţe sociale”, în vederea închirierii acestora, având în vedere numărul mare de cereri pentru locunțe sociale primite din partea unor familii care din lipsuri materiale nu-şi pot permite achiziționarea din fonduri proprii a unei locuinţe.
Până în acest moment, unul dintre cele 3 blocuri cu locuințe sociale a fost finalizat, celelalate două aflându-se în diverse stadii de execuție.
[slideshow_deploy id=’18375′]