Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, cu sprijinul Consiliului Judeţean Hunedoara, în colaborare cu Muzeul Național de Istorie a României București, organizează în perioada 25-26 octombrie 2018, prima ediţie a Simpozionului Științific Național- Micia Rediviva.
La această manifestare ştiinţifică, de organizarea căreia se ocupă specialiști din cadrul Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva (dr. Marius Barbu, Costin Țuțuianu, Ioana Barbu) și al Muzeului Național de Istorie a României București (dr. Mihaela Simion-responsabil științific șantier arheologic Micia, dr. Decebal Vleja, dr. Ionuț Bocan), vor fi prezentate în jur de 20 de lucrări științifice, susținute de cercetători de la principalele muzee din ţară.
Micia Rediviva se dorește a fi un bun prilej pentru aducerea în atenția specialiștilor, dar și a publicului larg, a unui important sit arheologic situat în comuna Vețel, jud. Hunedoara. Micia a reprezentat unul dintre cele mai însemnate centre ale Daciei Romane, ansamblul locuirii de aici compunându-se dintr-o fortificație patrulateră construită încă din timpul lui Traian, alături de care s-a dezvoltat, pe parcursul secolelor II și III d. Chr, o așezare civilă înfloritore. Ca urmare a poziției geo-strategice și comerciale importante, dar și datorită resurselor minerale și petrografice aflate în apropiere, Micia a prosperat, comunitatea de aici devenind din ce în ce mai numeroasă, activitățile acestor oameni lăsând urme arheologice pe o suprafață de mai multe zeci de hectare, menționează arheolog dr. Marius Barbu, coordonatorul simpozionului.
Deschiderea evenimentului va avea loc joi, 25 octombrie 2018, ora 10.00, la sediul Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva, clădirea Magna Curia, Sala Șemineului.