Salariul minim creşte cu 20% pentru 1 milion de angajaţi: Pentru cei cu studii superioare şi cei care au minim 15 ani vechime
Guvernul a anunţat creşterea în avans a salariului minim pe economie de la 1 noiembrie, de la un salariu minim brut actual de 1.900 de lei până la 2.080 de lei salariu minim brut.
Salariul minim brut pe economie ar fi trebuit să crească de la 1 ianuarie 2019 până la 2.050 de lei. Conform noii creşteri, salariul minim net va trece de la 1.162 de lei la 1.263 de lei, deci fiecare salariat care se încadrează la acest nivel va câştiga în plus 101 lei la salariu, de la 1 noiembrie 2018.
Anunţul, făcut sâmbătă de Ministrul Muncii Olguţa Vasilescu, a luat prin surprindere sindicatele şi patronatele, angajaţii şi companiile.
Însă măsura de a devansa creşterea salariului cu două luni înainte de termenul anunţat iniţial şi de a trece direct la un salariu mai mare cu 30 de lei faţă de cel anterior anunţat (2.080 de lei pe lună faţă de 2.050 de lei pe lună prevăzut pentru ianuarie) are efecte şi mai mari pentru economie, pentru că se prevede totodată creşterea salariului minim pentru angajaţii cu studii superioare şi pentru cei cu 15 ani vechime.
Aceasta înseamnă o creştere cu 20% a salariului net, de la 1.162 de lei în prezent, până la 1.413 lei, deci un plus de 251 de lei pentru fiecare salariat.
Din cei aproximativ 5 milioane de salariaţi din România, 1,5 milioane au astăzi salariul minim pe economie.
zf.ro
[slideshow_deploy id=’20328′]