Alte clase de elevi descoperă ”Școala altfel” la Apa Serv
Alte două clase de elevi din municipiul Petroșani vor vizita joi, 25 octombrie 2018, stația de tratare a apei potabile de la Jieț, una dintre cele mai moderne stații de tratare a apei din România.
Este vorba despre un grup de 48 de elevi de la Școala gimnazială ”Avram Stanca” din municipiul Petroșani, din cadrul claselor coordonate de profesorii pentru învățământ primar Lăcrămioara Bulz și Nicoleta Silveșan. Aceștia vor avea ocazia să vadă ”pe viu” care sunt procedurile aplicate de specialiștii din cadrul Apa Serv Valea Jiului pentru captarea și tratarea apei potabile, dar și modul în care sunt efectuate testele de calitate a apei potabile care ajunge la robinetele consumatorilor din întreaga Vale a Jiului.
Directorul Apa Serv Valea Jiului spune că operatorul de apă din Valea Jiului este deschis pentru colaborări similare, fie în cadrul programelor alternative de educație ”Școala altfel”, fie cu orice fel de altă ocazie, și lansează tututor unităților de învățământ din Valea Jiului interesate, invitația de a le acorda copiilor șansa de a descoperi cu adevărat ”Școala altfel” la stațiile de tratare a apei de la Jieț sau Valea de Pești, la stația de epurare de la Dănuțoni (Aninoasa), la laboratoarele de analiză ale Apa Serv și la alte obiective din cadrul companiei. ”Am observat că pentru copii în general, vizita la stațiile noastre de tratare și epurare a apei reprezintă nu doar un interesant curs de cultură generală, ci și o inedită lecție de viață. Am observat de asemenea că elevii sunt dornici să afle foarte multe despre felul în care apa din izvoarele de munte ajunge la robinetul din casele lor, așa cum sunt la fel de preocupați de felul în care este realizată procedura de epurare a apelor uzate. Vrem să-i asigurăm pe dascălii de la unitățile din Valea Jiului că în ceea ce ne privește avem toată deschiderea pentru a-i primi pe toți cei care doresc să ne viziteze și-i invităm în acest sens să ne contacteze pentru a programa o vizită de acest fel la obiectivele din cadrul Apa Serv”, a declarat Cristian Ionică, directorul general al ASVJ.
[slideshow_deploy id=’27126′]