Cetatea Devei luată cu asalt de trupele de airsoft
,,Asalt de toamnă” în Cetatea Devei este un eveniment care va avea loc sâmbătă, 27 octombrie 2018, între orele 12:00-14:00, pe Platforma Artilerie Vest.
Turiștii care vor vizita Cetatea Devei, dar și localnicii vor avea ocazia să asiste la o prezentare a tacticilor de luptă folosite în airsoft, a echipamentului dar și a replicilor după arme și dispozitive militare reale. Cei care iubesc acest sport vor putea să tragă la țintă în mediu controlat și în deplină siguranță.
Organizatorii evenimentului sunt Club Dac Airsoft Deva în parteneriat cu Serviciul Public Administrare Cetate Deva și Primăria Municipiului Deva.
Membrii Clubului Dac Airsoft Deva au luat de curând locul III la finala competiției naționale ,,Patrula airsoft”, desfășurată la Alba Iulia.
Airsoftul este un sport care reproduce scenarii inspirate din lupte reale, iar replicile armelor adevărate, trag cu bile din plastic de mici dimensiuni. Acesta implică multă mișcare, adrenalină dar și distracție.
Pentru cei care sunt interesați de acest sport, vârsta minimă de la care se pot înscrie în cluburi de airsoft este de 16 ani (cu condiția ca între 16-18 ani să aibă acordul părinților). Un echipament complet de airsoft (uniformă, ochelari de protecție și o replică a unei arme) costă în jur de 1000 de lei.
Veniți în Cetatea Devei! Nu pierdeți ocazia de a ,,intra în luptă” alături de profesioniști în airsoft!
Participarea la eveniment este gratuită.
[slideshow_deploy id=’36590′]