Elevii de la școlile din Deva au ales Poliția Locală de ,,Ziua meseriilor”

Aproape 150 de elevi din clasele V-VIII de la Colegiul Național Pedagogic ,,Regina Maria” din Deva, însoțiți de cadre didactice au vizitat astăzi sediul Poliției Locale Deva, în cadrul programului educațional ,,Școala Altfel”, la solicitarea conducerii unității de învățământ.

Ziua de 23 octombrie 2018 a fost denumită generic ,,Ziua meseriilor”. Copiii au fost interesați să afle ce înseamnă să fii polițist local.

Elevii au vizitat mai întâi Centrul Video de Monitorizare Trafic, unde au fost surprinși să afle că oamenii legii pot vedea în detaliu ce se întâmplă în diferite zone ale orașului și chiar în preajma școlilor unde ei învață. Tehnica, armamentul și autospecialele din dotarea poliției locale au atras în mod special, atenția elevilor. Aceștia s-au urcat și în mașinile cu însemnele poliției locale, au pornit girofarul și au pus întrebări despre misiunile specifice polițiștilor locali. Pistoalele, cătușele, spray-ul lacrimogen, bastonul dar și bodycam-urile aflate de puțin timp în dotarea Poliției Locale Deva (minicamere cu care polițiștii înregistrează toate intervențiile din teren) au fost punctele de atracție ale vizitei.

„Având în vedere buna colaborare pe care o avem noi și implicit Primăria Municipiului Deva cu unitățile de învăţământ din municipiul nostru și dorinţa elevilor de a vedea ce înseamnă să fii poliţist local, porțile noastre au fost deschise astăzi timp de două ore pentru copii. Ei au putut afla ce atribuții are instituția noastră pe linie de ordine și liniște publică, paza bunurilor, circulația pe drumurile publice, evidența persoanelor etc.. Întâlnirile interactive de acest gen sunt o oportunitate de a-i ajuta pe copii să facă alegerile potrivite în ceea ce privește meseria pe care o doresc. A fi polițist înseamnă în primul rând dăruire și respect față de lege și comunitate. Trebuie să se înțeleagă că, polițistul este un partener al cetățeanului, este în slujba acestuia. Noi, Direcția Poliția Locală Deva împreună cu Primăria Municipiului Deva avem în desfășurare mai multe proiecte de parteneriat cu școlile din oraș pe diferite teme de interes pentru educația elevilor. Sunt convins că rezultatele acestor acțiuni nu pot fi decât pozitive pentru toate părțile implicate”, afirmă Sorin Popa, directorul Direcției de Poliție Locală Deva.

 

Vizita de astăzi, organizată în cadrul ,,Școlii Altfel” și-a atins scopul. Copiii au aflat care este rolul polițistului local în comunitate și care sunt principalele activități desfășurate de angajații Poliției Locale Deva. Polițiștii au răspuns tuturor întrebărilor adresate de copii, iar la final, i-au îndemnat să îmbrățișeze cu drag această meserie.

[slideshow_deploy id=’36591′]