Abandonat după 1989, la fel ca multe alte săli de cinema din România, pentru Cinematograful ”Cultural” din municipiul Lupeni se întrevăd acum șanse de refuncționalizare și redare în circuitul cultural. În acest sens, autoritățile administrației publice locale au făcut demersurile necesare, astfel încât, în luna septembrie 2017, acest obiectiv a fost cuprins în Lista sinteză de investiții a Companiei Naționale pentru Investiții. ”Am obținut acordul de principiu de la Compania Națională de Investiții pentru reabilitarea Cinematografului Cultural Lupeni, acesta a fost cuprins în Lista Sinteză a obiectivelor de investiții din cadrul subprogramului ,,Săli de cinema” din Programul Național de construcții de interes public. Urmează preluarea acestuia de CNI și întocmirea Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenție”, declarat primarul Lucian Resmeriţă, la vremea respectivă.
În aceste zile, administrația locală de la Lupeni a mai făcut doi pași importanți înainte, în ceea ce privește implementarea acestui nou și important proiect de utilitate publică, solicitat de cetățenii din Lupeni și nu numai. Astfel, în cadrul unei ședințe de îndată care a avut zilele trecute la Lupeni, Consiliul local municipal a aprobat predarea amplasamentului și clădirii în care se află Cinematograful Cultural către Ministerul Dezvoltării și Administrației Publice, respectiv către Compania Națională de Investiții, acesta fiind un pas esențial în direcția obțineii banilor pentru realizarea acestei investiții.
Potrivit estimărilor din proiectul pivind reabilitaea și refuncționalizarea cinematografului Cultural din Lupeni, valoarea totala a investiției se cifrează la 6.354.783 lei (adică 1.361.473 euro), din care 5.907.074 lei ( adcă 1.267.449 euro) reprezintă finanțarea aprobată de Compania Nationala de Investiții, iar Consiliul local Lupeni va avea o cotă de cofinanțare de 438.208 lei (adică 94.023 euro), pentru asigurarea racordurilor sălii de cinema la utilitățile publice.
Consiliul local Lupeni a aprobat, la inițiativa primarului Lucan Resmeriță documentația de avizare a lucrărlor de intervenție, document care a fost depus, în cursul zilei de 23 octombrie a.c, la Compania Națională de Investiții. ”Am depus documentele la CNI, iar în continuare cererea de finanțare va fi evaluată de o comisie, apoi va fi trecută pe lista investițiilor ce pot fi finanțate cu bani de la CNI. Dacă acest obiectiv va primi finanțare se va stabili cel mai pobabil anul viitor, după fixarea bugetului instituției și prioritizarea investițiilor în funcție de punctajul acumulat. Eu spun că șansele de reabilitare a cinematografului Cultutal sunt totuși mari, având în vedere faptul că alte două cinematografe din Valea Jiului au beneficiat e fonduri și au fost repuse în funcție în același mod, mă refer aici la cinematografele de la Vulcan și Petroșani. Cu siguranță, anul viitor se va face proiectarea pentru obiectiv, urmând apoi licitația lucrărilor, iar în opinia mea, dacă totul merge conform estimărilor, vom putea vedea din nou un film la cinematograful din Lupeni în anul 2020”, a mai spus primarul Lucian Resmeriță.