Centenarul liccenilor de la Colegiul Național ”Carmen Sylva” din Petroșani
Pentru elevii Colegului Național de Infomatică ”Carmen Sylva” din Petroșani, ziua de 25 octombrie 2018 a fost una deosebită. A fost deosebită în primul rând pentru că și aici, ca de altfel în toate unitățile de învățământ din județul Hunedoara, astăzi a fost marcată Ziua Armatei Române, în cadrul unui amplu proiect derulat sub genericul Centenarului Marii Uniri de către ISJ Hunedoara și Asociația Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere ”Sarmizegetusa” din județul Hunedoara.
Contrar unor păreri potrivit cărora generațiile tinerilor de astăzi parc mai puțin preocupați de astfel de evenimente cu caracter ceremonial, la Colegiul Național ”Carmen Sylva” din Petroșani, liceenii au primit cu entuziasm vestea că, de Ziua Armatei vor avea ocazia de a participa la o ceremonie specială, dedicată Armatei Române și Centenarului Marii Uniri, demonstrând astfel că sunt nu doar interesați, ci și dornici să-i cinstească la rândul lor pe eroii care au scris file din istoria națiunii române. Profesorul Bogdan Wilk spune că elevii de la Colegiul Național ”Carmen Sylva” s-au pregătit așa cum se cuvine pentru a marca evenimentul de astăzi într-un mod cât mai original cu putință, dar în același timp pentru a-i cinsti cum se cuvine pe eroii hunedoreni, care fie cu arma în mână, fie ca delegați la Marea Adunare Națională de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia, au făcut posibilă făurirea României Mari, al cărei Centenar îl celebrăm în acest an. Dincolo de discursuri, de evocări istorice, de poezia și muzica specifică unui astfel de eveniment, liceenii de la ”Carmen Sylva” au ”construit” un uriaș tricolor în forma numărului 100, girat simbolic chiar de propriile lor trupuri.
”Vreau să-i felicit pe toți elevii de la Colegiul nostru care s-au implicat în mod deosebit în derularea acestui eveniment, pentru atitudinea lor exemplară față de istorie și față de Centenarul Marii Uniri. De asemenea, vreau să le mulțmesc colegilor profesori și doamnei director prof. Gabriela Rus, care au făcut posibilă derularea acestei frumoase activități”, a spus prof. Bogdan Wilk.
Pentru elevii Colegiului Național ”Carmen Sylva” din Petroșani, celebrarea Centenarului constituie și una din temele principale care vor fi abordate în ”Săptămâna altfel”. Astfel, în cadrul acestei săptămâni, mai mulți elevi și profesori ai acestei școli vor pleca într-un pelerinaj istoric care va cuprinde orașe și locuri însemnate din punct de vedere istoric pentru națiunea română, dar și orașe și locuri definitorii din istoria monarhiei române. Pentru că nici elevii și nici profesorii de la Colegiul de Informatică din Petroșani nu uită că școala lor poart numele unei persnalități marcante din istoria monarhiei românești: Regina Elisabeta, cea supranumită ”Carmen Sylva”.
[slideshow_deploy id=’24093′]